Ana səhifə

Buletin informativ 2008 Buletin informativ


Yüklə 3.23 Mb.
səhifə5/23
tarix25.06.2016
ölçüsü3.23 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   23

Mesajul Domnului Gheorghe Zbuchea, Vicepreşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Română şi al Domnului Victor Crăciun, Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
DOAMNELOR ŞI DOMNILOR,

În bună măsură, viaţa noastră, a tuturor, stă sub semnul anilor de formare, când ne-am aflat sub păstorirea învăţătorilor noştri, a românilor din ţară sau a celor trăitori dincolo de actualele graniţe ale României.


Mai cu seamă pentru aceştia din urmă, pentru generaţiile ce vor perpetua românitatea pe mapamond, este şi va fi extrem de important rolul învăţătorilor formatori de oameni dar mai ales de români. Credem ca lor le revine, în primul rând, rolul de a-i învăţa limba, cea mai preţioasă moştenire a neamului şi de a forma conştiinţa lor naţională, de apartenenţă la comunitatea românilor de acasă şi din lume, de cca 35 milioane de suflete.
În numele Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni şi a Societăţii de cultură macedo-română, mult succes Congresului şi slujitorilor de pretutindeni ai şcolii româneşti.

Prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea,

vicepreşedinte Societatea de Cultura Macedo-Română, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti

Prof. dr. Victor Crăciun,

Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi al Congresului Spiritualităţii Româneşti

Mesajul Doamnei Lizica Mihuţ, Rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” şi al Domnului Anton Ilica, Decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
NEVOIA DE ASOCIERE A ÎNVĂŢĂTORILOR
De ce învăţătorii au avut (şi au) nevoie de asociere? De ce oamenii râvnesc spre apartenenţa la grupuri? De ce profesioniştii se asociază în organizaţii? Vom găsi o motivaţie prin identificarea scopurilor pentru care învăţătorii şi-au construit organizaţii profesionale, sub numele de „asociaţii”, „reuniuni” ori „societăţi”. Vom spune că asocierea există atunci când mai mulţi indivizi împărtăşesc valori şi interese comune pentru o durată suficientă, pentru ca un eventual proces de instituţionalizare să fie declanşat. Grupul profesional se coagulează prin întreţinerea unor interacţiuni şi a unor relaţionări interesate şi motivate de obiective comune.

Care este situaţia învăţătorilor în perioada de începuturi a unui învăţământ organizat? Prima atestare a unei şcoli stabile datează din 1020, Morisenna, azi Cenadul-Vechi, lângă Arad. Alte asemenea şcoli existau pe lângă mănăstiri şi episcopii, având caracter confesional. În 1632, Comenius publica lucrarea Omnia didactica, teoretizând organizarea riguroasă şi stiinţifică a procesului de învăţământ. Teoria ştiinţifică asupra educaţiei a fost perfecţionată prin sistemul pedagogic al pedagogului Pestalozzi, cei care au pus bazele organizării unui învăţământ eficient din punct de vedere metodologic şi eficace din punct de vedere organizatoric. Înfiinţarea Preparandiilor (la Arad, 1812, apoi la Iaşi, 1855, şi celelalte) a sporit numărul şcolilor şi învăţătorilor, ducând la apariţia unor legi specifice, structuri, forme de îndrumare şi control. Înmulţirea învăţătorilor, înzestrarea instituţională a acestora cu o cultură pedagogică, presiunea unor situaţii sociale şi profesionale au determinat corpul didactic primar să-şi organizeze, împreună, activitatea profesională şi să-şi protejeze, împreună, condiţia intelectuală. Primele forme au fost conferinţele învăţătoreşti, apoi cercurile pedagogice, adunările profesionale, reuniunile profesionale şi cursurile de vară. Au urmat organizaţiile profesionale sporadice şi instituţii riguros configurate, cum ar fi Asociaţii, Reuniuni, Societăţi, care-şi desfăşurau activitatea, în plus, prin congrese anuale sau periodice, având statute, structuri stabile, avere. Acestea au avut o răspândire regională, au fost animate de personalităţi dinamice, dar



  • au creat premisele unui parlamentarism (organizare, conducere, democraţie, decizie);

  • au atras atenţia asupra necesităţii apărării unor drepturi rezultate din rolul social, cultural, naţional şi politic al profesiei didactice;

  • au premers ideii de asociaţie profesională.

Revin la întrebarea: De ce învăţătorii se asociază? Motivaţii se află în prevederile diferitelor organizaţii învăţătoreşti, care menţionează scopuri cultural-profesionale, filantropice şi social-naţionale.

Evoluţia ideii de asociere are aspecte diferite la nivelul teritoriului locuit de români. În Banat, au fost primele organizaţii (Lugoj, Caransebeş), apoi în Transilvania, în Bucovina şi apoi în Ţările Române. Unirea din 1918 a determinat sincronizarea învăţământului, a programelor şcolare, a legislaţiei, precum şi a organizaţiilor profesionale ale învăţătorilor. În funcţie de etapa istorică, priorităţile cadrelor didactice din învăţământul primar au oscilat între solidaritatea profesională şi asigurarea unei pregătiri superioare, academice. În unele etape, organizaţiile au fost extrem de riguros structurate în forme naţionale (generale), judeţene (regionale) şi chiar zonale.

Congresele învăţătoreşti sunt forme complexe de manifestare organizaţională, având aspectul unor întruniri generale, cu reprezentare amplă. În cadrul Congreselor, se dezbăteau problemele mai importante ale branşei învăţătoreşti, iar acestea erau de natură socială, de şcolarizare, de protecţie politică, dar şi de natură profesională, de responsabilitate naţională şi pedagogică. Un asemenea Congres aduna între 500 şi 4 000 de învăţători, ţinea 2-4 zile, incluzând ample acţiuni cultural-didactice, uneori şi excursii în străinătate (Constantinopol, de ex.). Mai mult, Congresul AGIR din 1910 aprobă afilierea la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Învăţătoreşti, trimiţându-şi delegaţi la congresele acesteia.

Urmărind evoluţia solicitărilor învăţătorilor, exprimate la întrunirile lor, primele obiective vizau chestiuni profesionale, de informare pedagogică şi metodologică, de documentare culturală şi schimburi de experienţă didactică (1878). La următorul Congres (1890), scopurilor de mai sus li se adaugă ideea de „solidaritate” şi întrajutorare reciprocă („sprijin pentru familii în caz de nenorocire”), de salarizare şi situaţie materială. La Congresul din 1905, sunt abordate probleme economice (desfacerea preferenţială a produselor, înzestrarea cu loturi şcolare, reducere la transport pe căi ferate). Congresul din anul 1911 adaugă o chestiune politică: „dreptul învăţătorilor de a fi eligibili în toate corpurile elective ale ţării”. În 1920, obiectivele propuse se referă la probleme de legislaţie, precum şi la asigurarea unei pregătiri universitare pentru învăţători. Mai apoi, Congresele din perioada interbelică discută ierarhizarea profesională, alcătuirea unor corporaţii economice, precum şi asigurarea unor condiţii pentru promovarea calităţii sporite în activitatea la clasă. Un fost preşedinte al Asociaţiei Generale, D.V. Ţoni, singurul învăţător ajuns ministru al educaţiei (subsecretar de stat), vorbea despre „rolul învăţătorului într-o ţară de ţărani”, arătând că Asociaţia reprezintă „cel mai scump ideal al nostru”.

În anul 2005, în cadrul Congresului Naţional al Învăţătorilor din România, primul democrat după mai bine de jumătate de secol, s-a constituit Asociaţia generală a învăţătorilor din România, sub conducerea preşedintelui, înv. Viorel DOLHA. Acest congres întrunea opţiunile profesionale ale învăţătorilor (la început, cadre didactice primare încadrate în localităţi rurale) şi ale institutorilor (cadre didactice primare încadrate în şcolile urbane). Acum, în învăţământul primar (şi preşcolar) funcţiile didactice sunt ocupate de patru categorii de dascăli: învăţători – absolvenţi de şcoli pedagogice -; institutori I (pedagogişti şi licenţiaţi), institutori II – absolvenţi de colegiu) şi profesori pentru învăţământul primar/preşcolar. Asociaţiile învăţătoreşti actuale nu fac diferenţă profesională, iar respectul pentru demnitatea de prim educator al copiilor a îngăduit ca Învăţătorul să poarte, în continuare, eticheta atât de onorabilă a dascălilor.

Actualul Congres Naţional al Asociaţiei generale a Învăţătorilor din România reînnoadă tradiţia începută în 1898 şi încheiată în 1944, prin sindicalizarea acesteia. O parte din menirea acestei tradiţii poate fi păstrată, sub forma unor obiective, cum ar fi solidaritatea profesională, presa pedagogică, hoteluri didactice, cluburi metodice, case de odihnă, servicii de protecţie.

Principalele câştiguri ale Asociaţiilor învăţătoreşti sunt:


  • sentimentul unei solidarităţi profesionale;

  • intrajutorarea reciprocă în caz de nevoi speciale;

  • perfecţionarea pedagogică;

  • deschiderea informaţională şi didactică, graţie unor publicaţii periodice de profil;

  • protecţia faţă de diversiunile politice;

  • înfiinţarea de biblioteci, librării, case de credit, bănci;

  • construirea sau achiziţionarea unor clădiri: Casa învăţătorului, Orfelinate didactice, Case de odihnă şi tratament, Locaţii în staţiuni balneo-climaterice, şcoli.

O asemenea întrunire învăţătorească conturează prestigiul eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, care pun temelia educaţiei naţionale. Prin menirea sa, învăţătorul îşi poate exprima dreptul la respect şi aleasă recunoştinţă pentru că fiecare familie are a-i mulţumi pentru devotament şi a-i săruta gândul şi sufletul.

Prof. univ. dr. Lizica MIHUŢ, rector

Prof. univ. dr. Anton ILICA, decan

Universitatea „Aurel Vlaicu”



Mesajul Doamnei Maria Drăghici, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Primar la IŞJ Ilfov

Congresul Învăţătorilor – între realitate şi speranţă

Ne aflăm la o nouă reunire a învăţătorilor din toate colţurile ţării şi de peste hotare, prilej de mare bucurie şi angajament faţă de toţi dascălii români. Congresele învăţătorilor sunt, prin tradiţie, purtătoarele gândurilor, frământărilor şi dorinţelor cadrelor didactice. Întorcându-ne în timp, regăsim similitudini între acestea, deşi sunt despărţite de zeci de ani distanţă.

La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit şi îşi nota în carnetul său orice idee bună care putea fi luată în seamă. Se declara colaboratorul lor, al învăţătorilor:

Eu privesc pe toţi cei care fac parte din acest corp ca pe nişte apostoli meniţi a aduce la îndeplinire o mare operă. Într-adevăr, corpul didactic, care în trecut îşi limita toată activitatea în treburile pur şcolare, azi se manifestă în mod foarte larg, luând parte însemnată în evoluţia activităţii noastre sociale. Va rămâne să menţineţi locul înalt pe care l-aţi câştigat singuri în faţa lumii.” Sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucureşti, din 1904. 

Revenind în actualitate, Congresul Învăţătorilor ce se va desfăşura la Bucureşti, în 2008, sperăm să fie la înălţimea aşteptărilor cadrelor didactice şi să confirme speranţele înaintaşilor : Li s-a oferit învăţătorilor posibilitatea să se considere nu doar simpli slujbaşi al statului, ci să-şi înmulţească singuri ocupaţiunile, să fie elementele cele mai active ale comunităţilor” în mijlocul cărora trăiau „să atace din toate părţile ignoranţa” cum spunea Fl. Cristescu – un învăţător de la Roşiori de Vede răspândind cât mai mult şi cât mai departe „lumina cea binefăcătoare a culturii”.

Pentru a întregi tabloul reuniunii, sfaturile înaintaşilor să ne fie deviză pentru viitor :

Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. Mai întâi de toate să ştiţi că:

Unde-i unul nu-i putere/La nevoi şi la durere./Unde-s doi puterea creşte,/ Şi duşmanul nu sporeşte.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte.

Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţământul e fără rost.

Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii.

Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”.

(Cuvântarea lui Alexei Mateevici la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia)


Iar la capitolul dorinţe, facem apel din nou la istorie:

„- Congresul învăţătorilor care a avut loc recent la Iaşi, are un rol mai mare decât celelalte congrese, deşi fiecare congres a avut o influenţă deosebită în viaţa învăţătorilor din România. Congresul de la Iaşi îi deosebit de important pentru că aici s'au adunat învăţători din toate colţurile ţării noastre: Ardeal, Bucovina, Basarabia şi de la anul va avea un caracter internaţional. Învăţătorii vor discuta câteva din problemele pe care îi frământă.......O altă chestiune ce o vom dezbate e pregătirea actuală a învăţătorilor care nu ne multumeşte. Noi dorim învăţătorilor o pregătire universală pentru a fi la înălţimea chemării lor. Literatura ţării, dezvoltarea ei, cer o cultură mare pentru dascălul de la ţară şi de la oraş” (Interviu cu D.V. ŢONI - Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România – ziarul ZIUA, 20 decembrie 1937).

Congresul Învăţătorilor din 2008 doresc să fie temelia solidă pe care să clădim, cu responsabilitate şi dragoste pentru învăţământul românesc, adevărata casă primitoare a dascălilor, indiferent de câte greutăţi vom întâmpina.

Mulţumesc tuturor celor care fac posibil acest eveniment, şi în special d-lui Viorel Dolha, pentru păstrarea tradiţiei şi în sec.XXI.

Prof. Maria Drăghici

Mesajul doamnei Mariana Marin, Şef Catedră Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău, Republica Moldova

Scumpi şi Onoraţi colegi!
De-a lungul secolelor dorinţa pedagogilor români e unică. Ea insistă asupra înfrăţirii spirituale. Tendinţa şi cauza comună este tocmai un prilej de comuniune. Timpurile de azi se remarcă prin contribuţia indispensabilă a fiecărui cadru didactic în ideea dezvoltării învăţământului. Or, nopţile albe şi entuziasmul dascălilor nu are egală măsurare în această lume.

Suntem cu sufletul alături de învăţătorii care se dăruiesc prin nenumărate încercări pedagogice, prin multiplele verificări de caiete, prin ingenioasele proiecte didactice, prin posibilitatea realizării imposibilităţilor.

Crearea oportunităţilor de formare continuă este din zi în zi tot mai diversă. Spaţiul electronic, virtual oferă posibilitatea realizării unor parteneriate de vis. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei are o mare onoare de a lucra la proiecte comune oficiale şi neoficiale, prin intermediul site-ului www. didactic.ro. În această ordine de idei vorbim despre o necesitate de colaborare nedictată, apărută intrinsec odată cu marea dorinţă comună-grija neobosită pentru subiecţii educaţiei, pentru dezvoltarea lor şi pentru tot ce se numeşte şcoală.

O realitate ce vine să confirme vocaţia şi pasiunea didactică comună este colaborarea prin

intermediul forumului învăţătorilor de pe site-ul Cancelaria Naţională la Antologia „Carte frumoasă pentru toţi din clasă”, editura Alfa, 2008.

Un grup de entuziaşti: părinţi, educatoare, învăţători şi profesori din ţară ş ide peste marginile ei, animaţi de dragostea pentru creşterea şi educarea noilor generaţii, care sunt predestinate să perpetueze tradiţiile culturale şi spirituale din jurul Carpaţilor, pe vechiul areal al celor peste 100 de speţe strămoşeşti, ne-am dat cu încredere mâna şi inima pentru a realiza un fruct al iubirii noastre, prezenta ANTOLOGIE.”, citat din Marea Carte a parteneriatului virtual, zămislită prin generozitatea şi inteligenţa strălucită a Marelui Învăţător Romel Barjoveanu un Axis mundi în jurul căruia ne-am adunat fără ezitare, din inerţie şi dorinţă de a schimba lumea!

Parteneriatele dintre instituţiile de învăţământ din Republica Moldova şi România sunt la etapa de dezvoltare. Pe parcursul anului 2007-2008 am reuşit a stabili prin acelaşi spaţiu virtual comunicări tematice, participând la Simpozionul Internaţional cu genericul „Natura-prietena mea”, găzduit de Şcoala Europeană „A. Şaguna” din oraşul Deva, judeţul Hunedoara. Elevii noştri sunt încadraţi în activităţi de corespondenţă. Ne dorim prin intermediul Congresului Naţional al Învăţătorilor din România să deschidem noi căi de acces la colaborări fructuoase.

Urăm Congresului Naţional al Învăţătorilor din România cele mai sincere felicitări şi urări de bine. Să dea Bunul Dumnezeu ca speranţele noastre comune să se realizeze cît de curînd!

Cu o distinsă consideraţie,

dr. Mariana Marin,

Şef Catedră Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar,

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău, Republica Moldova.

Mesajul Doamnei Ioana Jurcă, preşedintele Secţiunii Române a AEDE
STIMAŢI DASCĂLI ROMÂNI ŞI DE PRETUTINDENI,
Permiteţi-mi să adresez cuvântul de salut a AEDER- Secţiunea română a AEDE (Association Europeenne des Enseignants), tuturor participanţilor la „Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare”

AEDER este secţiunea română a AEDE (Association Europeenne des Enseignants), înfiinţată la Paris în 1956. AEDE cuprinde 26 de secţiuni naţionale, cu o reţea de peste 25000 de cadre didactice, de la educatoare la cadre univeritare. Membră a Mişcări Europene, AEDE numără printre partenerii săi de prestigiu Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeană, UNESCO, alte organizaţii şi organisme care urmăresc aceleaşi obiective.

A.E.D.E. (www.aede.eu) îşi desfăşoară acţiunea în domeniul educaţiei prin iniţiative multiple şi variate, ca şi cercurile de studiu şi reflexie, folosirea tuturor mijloacelor de comunicare şi de difuzare, organizarea de întâlniri şi de contacte, promovarea practicii limbilor moderne, seminarii / colocvii / stagii de formare naţionale şi internaţionale.

AEDER( www.aeder.org) este deschisă tuturor cadrelor didactice din România care doresc să iniţieze / să aprofundeze o abordare europeană a demersului pedagogic şi militează pentru favorizarea prin educaţie a conştientizării valorilor comune culturii europene prin a căror răspândire adulţii şi tinerii să înveţe să trăiască împreună, într-o societate democratică şi multiculturală.



Onoraţi să vă fim alături la acest eveniment, vă adresăm salutul nostru şi întreaga recunoştinţă pentru nobila muncă depusă în slujba educaţiei generaţiilor de cetăţeni ai României şi ai Europei:

Opreşte-te o clipă, învăţătorule din România!

Opreşte-te şi copleşeşte cu admiraţia ta, aceste străvechi meleaguri româneşti şi pe oamenii lor, cetăţenii României, dar mai ales pe dascălii români din ţară şi de pretutindeni ! Al lor este meritul pentru toate care au fost şi sunt, pentru toată învăţătura pe care acest popor binecuvântat de Dumnezeu a primit-o de la dascăli de-a lungul vremilor, iar astăzi, pentru acest important eveniment:”Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare”

Al lor - foşti şi actuali educatori, învăţători, institutori, dascăli şi profesori români - este meritul de-a vă găzdui la Bucureşti, în străvechea „cetate a lui Bucur” dătătoare de lumină, bucurie şi dragoste sufletească, în aceste zile de sărbătoare, la acest măreţ eveniment al dăscălimii româneşti.

.Al lor este meritul de-a vă oferi tot ce au ei mai bun , pentru ca noi toţi să putem participa la cote maxime, la „jocul” numit cunoaşterea umană şi ştiinţifică, pe care îl putem descifra numai cu ajutorul scrisului şi cititului, învăţate de la dascălii noştri.

Noi, reprezentanţii AEDER – Secţiunea română a AEDE (Association Europeenne des Enseignants) , ne aplecăm cu respect şi prietenie,în faţa Dumneavoastră, învăţători români din ţară şi de pretutindeni, şi tranformându-ne mesajul în cuvinte de suflet, îi omagiem pe toţi învăţătorii români : tineri şi maturi, care de-a lungul secolelor au făcut posibil acest măreţ jubileu. Le păstrăm un gând pios celor care nu mai sunt printe noi; iar celor prezenţi le dorim şedere plăcută la Bucureşti, încununată de succese; „Mulţi Ani”, plini de sănătate, elan şi putere de muncă, în slujba acesei nobile meserii care este DĂSCĂLIA.


În numele Comitetului executiv AEDER,

prof.dr.Ioana Jurca-preşedinte AEDER



Mesajul Domnului Tiberiu Novac, Directorul Casei corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad
STIMAŢI COLEGI,
Sunt onorat să mă adresez distinşilor reprezentanţi ai cadrelor didactice cu ocazia Congresului AGIRo, congres care reînnoadă o tradiţie valoroasă a învăţătorilor.

Această manifestare are o semnificaţie şi o importanţă deosebită, fiind un act de unitate a învăţătorilor români din ţară şi din străinătate, realizându-se astfel legături cât mai strânse şi o comunicare cât mai bună între învăţători, militând pentru cultivarea spiritului de solidaritate, pentru ridicarea prestigiului şcolii şi al învăţătorului, pentru promovarea intereselor morale, sociale şi materiale ale membrilor săi.

Sunt mândru că preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Arad, asociaţie care ne-a fost parteneră în multe proiecte, a fost iniţiatorul reconstituirii AGIRo . Sunt mândru că am putut sprijini asociaţia dumneavoastră şi demersurile de participare la lucrările acestui eveniment atât de important din viaţa şi din activitatea învăţătorilor români din ţară şi din străinătate. Am considerat de datoria noastră să oferim spaţiul şi dotările pe care le avem pentru stabilirea sediului central al AGIRo la Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” din Arad. Am făcut acest lucru în semn de preţuire pentru activitatea colegilor noştri învăţători.

Cu acest prilej felicit organizatorii Congresului Naţional al Asociaţia Învăţătorilor din România, pentru implicarea şi pentru efortul depus pentru o bună organizare a lucrărilor Congresului şi a activităţii pe care o desfăşuraţi astăzi, încercând să aduceţi performanţă în sistemul de învăţământ românesc, de consolidarea rolului şcolii în viaţa noastră şi de ridicare a calităţii educaţiei.

Calitatea educaţiei, un subiect de foarte mare importanţă, reprezintă o prioritate a autorităţilor şi a cadrelor didactice. În cadrul acestui proces de reformare a învăţământului românesc, învăţătorii s-au situat în primele rânduri, aşa cum au făcut-o întotdeauna când au fost solicitaţi, dând dovadă de implicare, seriozitate şi reuşind, poate lucrul cel mai important, „să-şi poarte inima la înălţimea pieptului”.

Vă transmit urările colegiale de succes în desfăşurarea lucrărilor, sperând intr-o colaborare şi mai strânsă între învăţătorii din România şi de peste hotare.

Tiberiu NOVAC,

Directorul Casei corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad



Mesajul Domnului Emil Petru RAŢIU, Preşedintele Asociaţiei Culturale la rumeri din Istrie „Andrei Glavina”

Mult Stimate DOMNULE Preşedinte Viorel Dolha,


Salut cu entuziasm Congresul Dvs! Învăţătorii sunt un factor decisiv în viaţa ţării noastre. Ei au format România modernă, începând de la Gheorghe Lazăr, învăţătorul misionar al Renaşterii naţionale şi începând de la Aron Pumnul, care a sădit în sufletul copilului Eminescu dragostea de frumos şi de Patrie, care au dat rod însutit în slova celui mai mare poet al Românilor. La baza fiinţei noastre au stat învăţătorii şi deopotrivă vlădicii învăţaţi, care tot învăţători au fost.
Economia de piaţă este schimbătoare, s-ar putea ca legile ei care sunt astăzi, mâine să fie dezise, cum s'a mai întâmplat în istorie, de aceea sarcina învăţământului, cu mult înaintea formării de „oameni de afaceri”, economişti, etc., cum îşi închipuie unii azi, este aceea a formării de caractere, de suflete, de oameni cu simţire şi dragoste de ţară. Istoria ne arată mereu că imperiile şi structurile economice pier, dar ţările şi popoarele rămân.
În vidul moral existent azi după 45 de ani de comunism,  confuzie şi distrugere economică care au urmat şi au mânat peste hotare milioane de oameni, rolul învăţătorilor este extrem de greu, dar fundamental, pentru a re-sădi în suflete credinţa în primatul moralei, al dreptăţii şi al dragostei faţă de înaintaşi, singurele valori prin care comunităţile umane dăinuiesc, nu se împrăştie ca o pleavă în vânt şi pot progresa cu adevărat, moral şi material.  Este în primejdie limba noastră, contaminată de transplanturi care produc hibrizi monstruoşi, este în primejdie un popor care pare că şi-a pierdut sufletul şi goleşte pe capete glia, de care, vai, au fost îndepărtaţi părinţii prin colectivizare forţată, iar fiii au devenit azi salahori pe străine meleaguri, pentru popoare fără natalitate şi viitor.
  Leacul este la nivel uman, al celulei societăţii, al formării unei noi generaţii şi aceasta o pot face în primul rând învăţătorii şi profesorii; sarcina lor este titanică, de multe ori contra pildelor rele difuzate cu ştiinţă sau fără ştiinţă, dar şi meritele vor fi pe măsură, şi de aceea preţuirea lor trebuie să se exprime corespunzător de către societate, căci ei, alături de preoţi, sunt factorul decisiv pentru dăinuirea acestui neam. Vă urez mult succes!

Emil Petru Raţiu,

Preşedintele Asociaţiei Culturale la rumeri din Istrie „Andrei Glavina”

Mesajul domnului Ştefan Pacearcă, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Primar în Municipiul Bucureşti
CATRE PARTICIPANTII LA CONGRESUL NAŢIONAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA
Este o onoare pentru Bucuresti sa fie gazda unui eveniment de o asemenea anvergura, care aduce laolalta reprezentanţi ai celei mai nobile meserii şi vocaţii din lume – invatatorii, la strigarea catalogului raspunzand azi dascali din toate colturile tarii. Profesia de dascal „are foarte putin dintr-o meserie, avand darul de a schimba vieti, conferindu-ne in acelasi timp o enormă putere, dar si o enormă responsabilitate!”.

Este deopotriva onorant si emotionant sa ma pot adresa acum dumneavoastra, urandu-va un calduros „Bun venit!” in marea familie a invatatorilor din Bucuresti.

Este admirabila puterea dascalilor de a invata sa se schimbe in aceeasi masura cu lumea din jurul lor, ba chiar sa fie cu trei pasi inaintea acesteia pentru a o putea construi asa cum se cuvine, puterea de a a-şi asuma responsabilitatea pentru impactul pe care actiunile lor il au asupra celorlalti, inainte de a cauta greseli din afara.

Congresul din 2006, organizat la Arad, oras cu o contributie importanta in a forma dascali si cu radacini adanci in istoria invatamantului romanesc, a reluat o veche traditie, dupa 83 de ani, aceea de a reinnoda dialogul, comunicarea si legaturile stranse intre invatatori.

Organizarea in acest an la Bucuresti a acestui congres, aici in Palatul Parlamentului, are, cred, o valoare simbolica legata de scopul pe care acest eveniment si-l propune: sa devina un forum prin care invatatorii, membrii sai sa devina o singura voce.

Pentru invatatorii din Bucuresti, acesta este un prilej deosebit de a impartasi cu colegii din tara experienta metodica, preocuparile si framantarile noastre, reusitele, dar si problemele cu care se confrunta ca dascali.

Bucurestiul este un oras atipic, cu multe probleme specifice. Avem un numar mare de scoli, respectiv, 202, dintre care 187 - invatamant de masa si 15 - invatamant special, precum si un numar mare de invatatori – 2.648 dintre care in proportie de 75% sunt titulari si 25% suplinitori in anul scolar 2007/2008. Un alt indicator important este numarul total de elevi care este, de asemenea, mare, spre exemplificare, mentionam ca numarul de elevi inscrisi in clasa I, in anul scolar 2007/2008 a fost de 16.880. O alta caracteristica a Bucurestiului este faptul ca fluctuatia personalului didactic aduce in fiecare an, din toate colturile tarii, un numar mare de colegi care ne aduc si ne impartasesc din experienta si traditiile pedagogice ale zonelor din care vin si, putem sa spunem ca pregatirea profesionala a acestora a adus o contributie importanta la informarea metodica reciproca, Bucurestiul fiind, daca se poate spune asa, „o placa turnata” a schimbului de experienta intre invatatori.

Printre punctele tari ale activitatii invatatorilor din Bucuresti am putea enumera cateva: pregatirea profesionala deosebita a corpului didactic din invaţamantul primar, demonstrata prin ocuparea posturilor didactice in totalitate cu personal didactic calificat, dintre care in proporţie de 55 % au studii superioare, iar 57,4% au gradul didactic I; preocuparea constanta pentru dezvoltare profesionala si formare continua prin participarea la o mare diversitate de cursuri, precum si prin completarea studiilor la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, astfel incat o mare parte dintre cadrele didactice sunt sau vor fi institutori; utilizarea unei baze materiale deosebite (material didactic si mobilier), a programelor AEL in predare-invatare-evaluare, integrarea in lectii a mijloacelor de invatamant multmedia; existenta unui numar mare de programe si proiecte in derulare, care-i antreneaza pe copii si pe invatatori in activitati alternative, extracurriculare si transcurriculare, un numar mare de invatatori care sunt autori de manuale aprobate de MECT sau de auxiliare didactice etc.

Preocuparile si framantarile noastre se leaga de problemele cu care ne confruntam: colective de elevi numeroase, eterogene, cu multi elevi hiperactivi a caror educatie ridica probleme specifice, pentru care invatatorii nu au pregatirea de specialitate necesara si care creeaza dificultati in colectivele cu care lucram, parinti ocupati care nu au suficient timp sa comunice cu proprii copii din cauza programului, ritmul rapid al schimbarilor care impune uneori o adaptare prea rapida si uneori fortata la nou, ca de exemplu, necesitatea de a utiliza mijloace de invatamant fara a avea o pregatire corespunzatoare, schimbarile legislative care vor introduce schimbari in statutul cadrelor didactice, dar si in structura sistemului, asteptarile parintilor care sunt foarte ridicate, supraincarcarea fisei postului, lipsa motivarii corespunzatoare invatatorilor pentru participarea la activitati extracurriculare etc.

Scopul acestui congres este acela de a prilejui un real schimb de experienta, de a reinnoda legaturi, de a stabili punti de comunicare pentru identificarea problemelor care ne preocupa pe toti, de a gasi solutii pentru problemele pe care le avem si de a deveni un purtator de cuvant al punctelor de vedere al unei bresle respectate care trebuie sa isi recastige prestugiul social pe care il avea odinioara in satul romanesc: acela de „luminator” al cugetelor obstii.

Dascalii au fost pretuiti de intreaga societate si au ocupat locuri de prim rang in cadrul comunitatilor locale. Au jucat roluri cheie in momente de referinta ale istoriei noastre. Sa nu uitam ca emanciparea nationala a romanilor ardeleni in secolul al XIX-lea s-a produs prin munca si dedicatia invatatorilor. Scoala Ardeleana ramane un model cultural deosebit si o valoare la care sa ne raportam. La fel este cazul si pentru o serie de invatatori geniali cu care Moldova si Muntenia au fost binecuvantatate

Truda dascalului este adesea ignorata si adesea nerasplatita. Societatea noastra, in care valorile sunt rasturnate, pune adesea prea putin pret pe cuget. Dar in fiecare capodopera pe care o laudam, in fiecare interventie pe care o pretuim, in fiecare premiu Nobel care incununeaza un cap si o opera, noi, oamenii, aducem un omagiu implicit si invatatorului necunoscut care i-a pus condeiul in mana autorului, inventatorului, premiatului de azi.

Munca invatatorului nu e usoara si nu avem in fiecare zi numai bucurii si multumire, dar cred ca merita sa faci eforturi daca rezultatul este acela ca-i vom obisnui pe copii sa faca alegerile potrivite: ordinea in locul dezorganizarii, adevarul in detrimentul minciunii, taria de caracter in locul compromisului, asumarea responsabilitatii in fata fugii de vinovatie, grija in locul indiferentei, cultura in locul kitschului, cu alte cuvinte civilizatia si bunul simt. Atunci poate sa spuna ca „ e o facile ce se stinge luminand …”

Cu amintirea inca vie a celui ce mi-a aratat mie cum se tine tocul in mana, va rog sa-mi permiteti sa salut cu cel mai profund respect pe toti Dascălii prezenti la acest Congres si sa-i asigur ca Bucurestiul va fi oricand o gazda primitoare.


Profesor,

Ştefan Pacearcă



Mesaj din Serbia de Răsărit – Judeţul Branicevo
Find ca sintem onoraţ cu invitaţia sa participam la Congresul National al Invatatorior din Romania şi al Invatatorilor Romani de peste Hotare aviem o datorie sa spunem vro vorba despre noi Români din Serbia de rasarit, măi ales din Judetul Branicevo.

Ca şi tot Romăni din Serbia de rasarit, noi nu aveim şcoale în limba româna in mijlocili unde treim. Problema sta înainte zisa ne cutrupiaşce preste o suta de ani, dar la acesta problema nimanui nu a intors ochi,nici ţara muma a noastre, nici ţara in care treim.

Nu este pra mult ce se se zica despre Romani din Serbia de rasarit, că noi nu aviem nimic din drepturili omului la educatia în limba materna scrisă in constituţia statului Sărb şi in convenţiili inetrnaţionale ratificate de parlamentul sarbesc.

Consiliu national al minoritati nationale Romane din Sarbie ca un organ reprezentativ şi în care sint eu şef de secretariat, are problama sa afle invaţatori să predea in limba Româna, dar şi care să scrie programu de educatie ca primul pas de educaţie în limba noastre materna.

Cried ca a nostru primul pas la educatia in limba Romane este participara la Congresul National al Invatatorior din Romania si al Invatatorilor Romani de peste Hotare.

Am scris mai sus lista praticipatilor de la Judeţul Branicevo,Serbia de rasarit:


Mare salut de la

DRAGAN DEMICI


Mesajul Domnişoarei Sandra Daroczi, Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor
Pentru mulţi dintre membrii Consiliului Naţional al Elevilor primul contact cu şcoala a început acum 10 sau 11 ani.

De la prima privire a dragului nostru dascăl, de la primele sfaturi şi de la primele reuşite am început să ne pregătim pentru munca pe care o facem astăzi... reprezentarea intereselor a peste 3 milioane de elevi din România.

Transmitem cele mai frumoase gânduri dascălilor care ne- au fost alături, dar şi colegilor, care sub aceeaşi îndrumare atentă şi iubitoare a cadrelor didactice, ne vor continua munca. Urăm succes lucrărilor congresului pentru binele şcolii româneşti, al generaţiei actuale de elevi şi al generaţiilor care vor urma.

SANDRA DAROCZI

Preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor din România.
Mesajul Domnului Dănuţ Ienăşescu, preşedinte al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad şi vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ din România
STIMAŢI COLEGI, ONORAŢI EDUCATORI DIN ŢARĂ ŞI DE PESTE HOTARE,
In calitate de preşedinte al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad şi de vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ din România, îmi revine plăcuta onoare de a saluta desfăşurarea în capitală a congresului naţional al învăţătorilor din România şi al învăţătorilor de peste hotare.
Apreciem la justa valoare eforturile pe care cadrele didactice din învăţământul primar le depun pentru informarea permanentă, metodică şi interculturală, în vederea eficientizării procesului educativ.
Colegii noştri, învăţători şi institutori, dăruiesc din prea plinul sufletelor lor toată priceperea, toată experienţa, creativitatea şi devotamentul în misiunea nobilă de a îmbunătăţi destinul educabililor noştri.
Ca şi la precedentul congres naţional de la arad, am considerat ca fiind de datoria noastră să fim alături de modelatorii sufletelor copiilor din învăţământul primar.
O parte dintre membrii asociaţiei învăţătorilor sunt şi membri noştri de sindicat, lucru care ne onorează şi ne angajează în demersurile comune privind evoluţia învăţământului românesc. avem o continuă grijă privind respectarea statutului cadrelor didactice şi veghem la aplicarea legii în vederea respectării drepturilor salariale, profesionale, sociale ale tuturor celor implicaţi în educaţie.
Deoarece ne-am implicat responsabil şi activ pentru reabilitarea locului educatorului în societatea actuală, am primit încrederea unui număr tot mai mare de colegi, cărora, şi cu această ocazie, le mulţumim.
Vă dorim succes în derularea activităţilor programate la acest congres, în activitatea profesională şi culturală, sperând la o cât mai bună colaborare şi conlucrare.
prof. Dănuţ Ienăşescu,

preşedinte al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad

vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ din România

Mesajul Doamnei Preşedinte Maria Buruc, preşedinte al Sindicatului Liber Învăţământ Arădean
Mesaj pentru Congresul Învăţătorilor
Acele sindicate care nu reacţionează prompt şi ferm la fiecare încălcare de drepturi sindicale distrug baza sindicalismului.”

Sindicatul Liber din Învăţământul Arădean este o organizaţie sindicală ce reuneşte, pe baza liberului consimţământ, salariaţii din învăţământul preuniversitar arădean. A luat fiinţă în anul 1990 prin fuzionarea organizaţiilor: A.P.I.A. ( Asociaţia Profesională a Învăţătorilor Arădeni), Sindicatul Navetiştilor şi Sindicatul Liber din Învăţământul Arădean.

Necesitatea existenţei sindicatelor este cerută de: responsabilitatea specială de rezolvare a problemelor sociale şi de muncă; aducerea împreună a guvernelor, patronatelor şi lucrătorilor în vederea realizării justiţiei sociale şi a condiţiilor mai bune de muncă şi de viaţă; relatarea încălcărilor drepturilor de muncă, economice şi sociale ale lucrătorilor şi oferirea unei protecţii speciale pentru drepturile sindicale care sunt drepturi umane de bază; asigurarea unei voci pentru a vorbi despre lucrurile care contează cu adevărat în viaţa lucrătorilor, putând astfel să aibă un rol major în prevenirea unui potenţial focar de nelinişti sociale.

În urma diverselor acţiuni sindicale, SLÎA a reuşit:



  • să câştige în instanţă reducerea normei didcatice pentru educatoare, învăţători şi institutori, precum şi plata pe ultimii trei ani a drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie;

  • realizarea unui Parteneriat sindical cu Sindicatul Democrat al Pedagogilor din Szeged;

  • acordarea salariaţilor care se pensionează pentru limita de vârstă o indemnizaţie egală cu două salarii de bază avute în luna pensionării;

  • plata unui salariu mediu pe unitate la decesul soţului sau soţiei ori la decesul unei rude de gradul I aflate în întreţinerea salariatului;

  • suplimentarea numărului gradaţiilor de merit şi creşterea procentului de la 20 la 25 din salariul de bază funcţieisau postului persoanei în cauză;

  • acordarea tuturor cadrelor didactice a 100 de euro pentru procurarea de cărţi;

  • acordarea primei de instalare la angajarea în învăţământ în primii 5 ani de la absolvirea studiilor;

  • plata unui salariu mediu pe unitate pentru naşterea unui copil;

  • respectarea drepturilor privind decontarea cheltuielilor de transport la locul de muncă;

  • punerea la dispoziţie a cadrului legal prin care poate fi plătită munca suplimentară din zilele de repaus şi peste program;

  • acţiuni de formare a liderilor din unităţile şcolare;

  • abonamente la Tribuna Învăţământului pentru unităţile şcolare din Sindicatul Liber din Învăţământul Arădean;

  • organizarea de acţiuni sportive pentru membrii de sindicat.

În prezent, organizaţia trece printr-un amplu proces de modernizare. Se încearcă reconstruirea propriei culturi organizaţionale pe baza unei filosofii şi a unor valori noi. Spiritul de echipă, comunicarea deschisă, implicarea în problemele şcolare, culturale şi sociale care au frământat viaţa dascălilor de-a lungul anilor, flexibilitatea şi managementul de tip participativ sunt valori indispensabile oricărui grup de muncă, oricărei organizaţii moderne. O dovadă a răspunsului dat de cadrele didactice membre ale S.L.Î.A. la dinamica educaţională o constituie implicarea activă a acestora în acţiunile desfăşurate la toate nivelele specifice acestui domeniu social.

Prin cuvântul nostru, dorim mult succes desfăşurării lucrărilor Congresului Naţional a Învăţătorilor/ Institutorilor din România şi al Învăţătorilor/ Institutorilor de peste Hotare.

Cu aleasă consideraţie,

Biroul Operativ al SLIA, Preşedinte prof. Maria Buruc, preşedinte SLI Arădean



Mesajul domnului Tudor Spiridon, Presedinte S.I.P. Teleorman, Secretar General F.S.I. „Spiru Haret”

M E S A J

CONGRESULUI NATIONAL AL INVATATORILOR DIN ROMANIA SI AL INVATATORILOR ROMANI DE PESTE HOTARE

Sindicatul Invatamantului Preuniversitar Teleorman cat si F.S.I. „Spiru Haret” isi exprima pe aceasta cale, satisfactia in legatura cu organizarea acestei manifestari de exceptie, care are loc intr-o perioada de exceptie a invatamantului romanesc.

Suntem convinsi ca acest Congres al Invatatorilor de pretutindeni isi va aduce o contributie esentiala la clarificarea statutului invatatorilor, al rolului si locului acestora in ansamblul sitemului educational romanesc si european, cat si la lamurirea unor aspecte ale reformarii acestui sistem in Romania.

Acest eveniment trebuia sa se intample, si iata ca, la initiativa Asociatiei Generale a Invatatorilor si sub inaltul patronaj al Ministerului Educatiei Cercetarii si Tineretului, el s-a produs. Felicitam initiatorii acestei actiuni, care, prin eforturi exceptionale au reusit sa aduca in acelasi loc, reprezentanti ai celor care, mana langa mana, tampla langa tampla si suflet langa sufletul copilului, picura, cu rabdare si afectiune, stropi care se constituie in stalagmita personalitatii omului de mai tarziu.

Astazi, maine si de-a pururi, faceti astfel incat celor carora va dedicati sa exclame cu satisfactie : „Ecce homo !”, iar voi sa puteti spune mereu „Lasati copiii sa vina la mine!”.

Succes Congresului National al Invatatorilor de pretudindeni !

Cu deosebita consideratie, in numele tuturor invatatorilor teleormaneni,

Prof. Tudor Spiridon, Presedinte S.I.P. Teleorman, Secretar General F.S.I. „Spiru Haret”
APELUL MIŞCĂRII PERSOANELOR INTERN DEPLASATE DIN TRANSNISTRIA

nr. 46/i 21 august 2008

Domnului Viorel DOLHA, Preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Stimate domnule Preşedinte,

Vă adresez acest memoriu şi sper că voi găsi la Dumneavoastră înţelegere pentru situaţia descrisă mai jos.

O mare bucurie mi-a produs vestea că în perioada 6-7 septembrie 2008, la Palatul Parlamentului, va avea loc Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare.

Această reuniune naţională şi internaţională, sper, va fi un eveniment remarcabil, va constitui revelaţia unei întălniri de suflet a românilor de pretutindeni.

Deşi cu întârziere (am aflat vestea în cauză abia ieri, pe un pat de spital), Consiliul de Conducere al Asociaţiei Obşteşti „Mişcarea Persoanelor Intern Deplasate din Transnistria” solicită, prin excepţie, să fie înscris pe lista participanţilor la congres şi domnul Tudor PLEŞCA, profesor de limba şi literatura romănă, cu un stagiu de muncă în domeniu de peste 35 de ani, în Transnistria, cu reputaţie bună şi merite în activitatea pe care o desfăşoară.

Menţionăm în mod deosebit: în timpul conflictului armat de pe Nistru din anul 1992, familia dlui T. Pleşca a fost forţată să-şi părăseasca locul de trai permanent din zona de est a Republicii Moldova, şi ca urmare a pierdut totul în Transnistria.

Iată de ce, contând pe bunovoinţa Dumneavoastră faţă de refugiaţii din Transnistria, avem încrederea că veţi accepta propunerea noastră şi ne vom bucura împreună.

Vă mulţumim anticipat pentru înţelegere.

Cu deosebită consideraţie,

Academician al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Membru al Academiei de Ştiinţe din New York Eugen GHEORGHIŢĂ, Preşedinte
ARC PESTE TIMP

RemembeR
Învăţătorul. Educă. Profesând. Nu suntem nici cei dintâi şi nici ultimii. Cine profesează această artă este un binecuvântat. Ce frumos spunea undeva o colegă din Aiud, doamna Felicia Munteanu: Daca e cineva care se ruşinează de aceasta titulatură, înseamnă că îi e ruşine cu Iisus Hristos, INVATATORUL nostru fără diplomă”.

Înaintea învăţătorului nostru divin au existat şi alţi învăţători, de la care ne-au rămas scrisul, calculul aritmetic, geografia, istoria şi alte învăţături. Noi facem un salt în timp la acum peste 150 de ani, în ţara noastră.

Am găsit acest „Almanah de învăţătură şi petrecere” (vezi imaginile), în care era inserat articolul „Datoriile învăţătorului”, care demonstrează că nimic nu-i chiar nou sub soare. Eminescu avea atunci patru ani şi se pregătea să înveţe. Vom transcrie din el o parte din început, şi sfârşitul, care demonstrează cine suntem şi cine ar trebui să fim văzuţi că suntem.


Învăţătorul exercită o profesie şi nicicum o meşterie. Funcţiile sale sunt cu totul intelectuale, în totul morale, iar relaţiile totdeauna sociale, căci, viaţa pentru un copil se începe de pe băncile şcolii şi ceea ce-l învaţă cuvântul profesorului e pentru dânsul baza viitorului său. După toate acestea se înţelege prea lesne că învăţătorul nu poate să aibă o viaţă privată, că întreaga sa existenţă nu-i decât o profesie, şi că într-un cuvânt viaţa sa e supusă la nişte datorii pe care nu ar putea să le calce, fără să afecteze succesul lucrărilor sale ori demnitatea caracterului lui.



Învăţătorul trebuie să se privească ca un părinte (preot) de familie sau ca un rege. Pe când aceştia erau numai nişte păstori de oameni, el trebuie să povăţuiască copiii şi să ţie totdeauna ochii deschişi asupra lor, în miezul lucrurilor ori a jocurilor lor, în cursul cinelor şi până şi la somnul lor. Veghetor al nevinovăţiei, el îi răspunzător de sănătatea morală şi fizică a fiinţelor ce i s-au încredinţat şi trebuie să dea societăţii nişte bărbaţi curaţi.

Spre a ajunge la acest scop, trebuie să-şi regleze întrebuinţarea timpului, să statornicească o disciplină aspră şi niciodată să nu-i pedepsească decât cu părere de rău şi atunci cu dreptate nepărtinitoare, fără să ia în băgare de seamă orişice consideraţie personală, căci, nimic nu produce un efect mai funest asupra spiritului copiilor, decât pedepsirea unei sminteli ce nu au împlinit-o, ori iertarea acelora care împlinindu-le s-au făcut cuminţi.

În clasă, pentru ocupaţiile zilnice, cea mai de căpitănie condiţie este orânduiala şi împărţirea exactă a timpului şi a lucrului. Fără de orânduială nu poate fi nici un progres şi nici o educaţie putincioasă. Principiul acesta trebuie urmat cu cea mai mare asprime în toate modurile de învăţătură., însă el găseşte o aplicaţie mult mai de-a dreptul în metoda unul pe altul. Orânduiala întru aceasta trebuie să predomnească până şi la cele mai mici amănunţimi şi întru aceasta mai ales trebuie să se aplice cunoscuta maximă că Fă un loc fiecărui lucru, şi pe fiecare lucru pune-l la locul său.

Aşadar, un învăţător bun, trebuie să vegheze foarte la susţinerea orânduielii.

Pe lângă acestea, cere neapărat trebuinţa ca localul să fie în totul curat şi ca îmbrăcămintea elevilor să fie căutată cu îngrijire, ar zice cineva poate aceste sunt nişte amănunte, bagatele, însă nu pot exista îngrijiri cât de mici pe care învăţătorul activ (şi activitatea îi una din condiţiile cele mai neapărate a funcţiilor lui), pe care el să nu le întrebuinţeze şi să nu puie în ele tot atâta însemnătate cât şi în celelalte lucrări.

Pe lângă acestea, din astă învăţătură morală rezultă un avantaj preţios care ne scuteşte de a alerga la pedeapsa umilitoare a trupului. Învăţătorul nu trebuie niciodată să piardă din vedere că, într-o zi acel copil va fi bărbat şi că trebuie să se teamă de a-l deprinde cu ruşinea. Asinii (sic!), îngenuncherea, bătaia cu vergi, trebuie să se facă cu totul nevăzute de prin şcolile noastre, mai ales că chiar şi vechea datină a coarnelor şi a bourului au pierit din legislatura ţării. Căci, recompensele ce se hărăzesc silitorilor şi celor cuminţi, sunt o destulă pedeapsă pentru toţi acei ce nu le-au meritat.

Însă când e mai la urmă, trebuie să zicem şi aceea că, cea mai folositoare lecţie este aceea ce însuşi profesorul o dă prin exemplul său, pe lângă care se cere de la dânsul ca să fugă de locurile în care se adună oamenii ce n-au nici o treabă. Reputaţia sa îi singura garanţie ce o poate da familiilor, şi numai când îşi va conserva stima lor, când va merita veneraţia oamenilor stimaţi de alţii, numai atunci nu va micşora niciodată autoritatea trebuitoare cuvintelor sale şi nu va face să pice cuiva cu greu respectul ce trebuie să-l aibă de la lume şi în general de la elevii săi.

Învăţătorii dar, după cum am mai zis-o, sunt nişte funcţionari ce exercită cea mai însemnată magistratură, căci, ei vin îndată după preot, ba încă adeseori îl înlocuiesc.”

Pentru a scurta drumul parcurs, ne vom limita în a vă prezenta câteva piese dintr-un caiet de lucrări speciale al unui elev de clasa a IV-a de acum 108 ani.

Acestea vorbesc de la sine despre calitatea muncii învăţătorului, conţinutul învăţăturii, care dezvăluie şi pe cel al programelor din acei ani, iar dacă vor fi privite cu atenţie, vor răscoli, poate, interiorul nostru, stimulându-ne să ne autoevaluăm activitatea de zi cu zi. Acei învăţători, care se organizau atât de bine în Asociaţii profesionale, sunt învăţătorii bunicilor şi părinţilor noştri. Fiind a treia generaţie de atunci, putem să facem şi bilanţul muncii noastre. Credem că, răscolindu-ne interiorul, în tăcere, vom găsi multe răspunsuri.

Putem apoi, să spunem celor care ne aud şi ne văd, simplu şi fără emfază: Aceştia suntem noi ! Semeni ai dumneavoastră, cărora ne-a fost hărăzit să durăm cu mintea şi sufletul construcţii umane, după o datină care se pierde în negura vremurilor. Puteţi să ne consideraţi oricând părinţii dumneavoastră spirituali, care vin în şcoli să vă înveţe, nu pentru a cerşi o bucată de pâine ci, cum să nu cerşiţi pâine, iar „dumneavoastră” înseamnă „noi toţi”.

Mulţumirea noastră este atunci când ne spuneţi: „Învăţătorilor, luminătorilor, vă mulţumim!” şi, ca pe nişte părinţi spirituali ce suntem, să aveţi grijă să ne şi ajutaţi atunci când, omeneşte, nu mai putem…





Înv., Romel BÂRJOVEANU, Şcoala Nr.8 Piatra-Neamţ

Ed., Maria BIRJOVEANU, Şcoala Nr.3 Piatra-Neamţ

Înv., Vasile CIOBANU, Şcoala Straja-Tarcău, Neamţ


Informaţii privind Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor care şi-a dedicat întreaga viaţă AGIRo- Dumitru Vasile Ţoni

V.D.

Puţine date am găsit referitoare la cel mai important preşedinte pe care l-a avut AGIRo şi care la un moment dat pentru ceea ce a realzat pentru învăţători a fost ales preşedinte pe viaţă. Referirile la el sunt rare în lucrările privind trecutul şcolii româneşti de după 1945 fiindcă a fost declarat duşmanul poporului de către comunişti. Redăm mai jos pasaje în care apar şi trimiteri privind activiatea lui. Ne rămâne ca datorie să realizăm în viitor o lucrare cuprinzătoare dedicată lui.


În România, precum şi în Basarabia interbelică şi-au adus contribuţia la renaşterea naţională figuri eminente cum sunt pedagogul şi publicistul român O. Ghibu, omul politic I. Mihalachi, sociologul şi filosoful D. Gusti, juristul şi mecenatul basarabean V. Stroescu, pedagogul D. Ţoni, istoricul literar şi omul politic Şt. Ciobanu, omul politic şi literatul P. Halippa, compozitorul şi pedagogul M. Bârcă, sculptorul şi pictorul A. Plămădeală ş.a. Ei şi –au adus obolul la înfiinţărea şcolilor şi deschiderea primelor biblioteci româneşti la Chişinău, Soroca, Bălţi, etc, la înfiinţarea tipografiilor cu caractere latine. Lor le aparţine meritul de a stimula studierea literaturii şi limbii române, istoriei neamului românesc, fondării Universităţii Populare din Chişinău, organizarea primelor conferinţe naţionale, societăţi şi cămine culturale etc.
Conducătorii Ministerului Educaţiei P. Andrei, D. Ţoni, S. Stoian în perioada anilor 1938-1940, pornind de la ideea că învăţătorul nu trebuie să fie numai un bun instructor ci şi un educator, un adevărat îndrumător al vieţii rurale, se punea accent de a-l pregăti şi în această direcţie. La 1938 Ministerul a organizat cercuri culturale şi a fixat planul de lucru în conformitate cu circulara nr. 206.950. Potrivit documentului profesorii urmau să fie familiarizaţi cu rostul şi activitatea căminelor culturale, şcolilor ţărăneşti şi echipelor de lucru cultural, să li se dezvolte deprinderi privind efectuarea cercetărilor monografice şi întocmirea de monografii, scrierea rapoartelor cu privire la dezvoltarea satului şi activitatea căminului. Iniţiativa Ministerului în pregătirea profesorului ca misionar cultural la sate a fost susţinută de unele ediţii periodice. Spre exemplu, Buletinul Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Bălţi insera în paginile sale indicaţii metodice despre organizarea seratelor, efectuarea lecturilor, utilizarea mijloacelor tehnice etc.
la intervenţia lui Nicolae Iorga şi deputatului D. Ţoni ministerul acordă 30.000 lei pentru cumpărare de cărţi şi abonamente Bibliotecii şi Muzeul „V.A. Urechia”.


D.V.Ţoni a fost preşedintele AGIRo ajuns membru în 9 guverne:



  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Miron Cristea (30 martie 1938 - 31 ianuarie 1939)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Ghe. Argeseanu- (21 - 28 septembrie 1939)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Miron Cristea- (1 februarie - 6 martie 1939)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guvernul Armand Calinescu- (7 martie - 21 septembrie 1939)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv c Argetoianu - (28 septembrie - 23 noiembrie 1939)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in Tatarascu - (24 noiembrie 1939 - 10 mai 1940)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in Tatarascu- (11 mai - 3 iulie 1940)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Tatarascu sau Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940)

  • Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Antonescu (4 - 7 septembrie 1940)

În 1912, I. Mihalache, D. V. Ţoni, Apostol Culea ş.a. făceau cunoscut planul creerii unui partid ţărănesc. Tot atunci, prof. Paul Negulescu analiza şi el structura constituţională a unui „stat ţărănesc”, în care vedea o organizare potrivită pentru România.
În anul 1935 a avut loc la Satu Mare Congresul învăţătorilor sub preşedenţia domnului Ţoni Dumitru, deputat şi preşedinte al Asociaţiei generale a Învăţătorilor (măreaţă sărbătoare a tuturor intelectualilor).
Federaţia generală a asociaţiilor învăţătoreşti din România, al cărei preşedinte a fost ales D.V. Ţoni. Congresul general al învăţătorilor din întreaga ţară, desfăşurat la Bucureşti în zilele de 6-7 decembrie 1929, constituie definitiv Asociaţia generală a învăţătorilor din România şi alege primul comitet în frunte cu D.V. Ţoni.
A colaborat la „Gazeta matematica”,
La apariţia Învăţătorimii vasluiene, în primul număr, D.V. Ţoni, preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorimii, saluta noul venit şi semnala că „după decenii de străduinţe şi jertfe”, ajungându-se „la înfăptuirea unei organizaţii profesionale unitare, cu scopuri clare şi precise”, „garanţie pentru propăşirea şcoalei primare româneşti”, asociaţia învăţătorilor „trebuie să devină unul din principalele elemente componente ale vieţii morale”, contribuind „la progresul şcoalei şi la sporirea energiei sufleteşti a neamului” românesc.
Comuniştii l-au aruncat în temniţă. Redăm mai jos din mărturiile unui coleg de celulă:
În « cartierul » meu sunt oameni de tot felul. în stânga, îl am pe Dima comunistul (« curva de Ana Pauker m'a azvârlit aici »), în dreapta pe D.V. Toni, ministru al învăţământului înainte de război.

D.V. Toni ridică din umeri trist. Se ridică, îşi duce mâinile la spate, face câţiva paşi pe coridorul dintre priciuri. E numai în pantaloni. Cămaşa şi haina, îi stau agăţate într'un cui din stâlpul de sprijin al priciului de deasupra. De câte ori o amintire îl răscoleşte, face câţiva paşi. Apoi, îşi sprijină capul în mâinile prea slabe: „E cât se poate de prost! Ce-am să mă fac când va veni frigul cu costumul ăsta de vară şi cu o singură cămaşă. De ce o fi atâta răutate pe lumea asta! Mi-au spus să merg până la Securitate, numai pentru o declara­ ţie. Nu mi s'a cerut nici o declaraţie şi fără nici-o expli­caţie am fost azvârlit aici”. Îi împărtăşesc îngrijorarea care i s'a întipărit pe faţă. Mă tem că trupul slab al lui D.V. Toni, care trebuie să se apropie de şaptezeci de ani, nu va putea să rezis­te regimului mult prea aspru de aici, de la Jilava.

E tragic, spune din nou, şi-mi ia mâna într'a lui. Omul lipsit de putere îmi strânge uşor mâna.



Fără îndoială, gândesc, are un moment de deznădejde.

Nu e deloc tragic, îi răspund. O să fiţi eliberat curând. Altfel v'ar fi lăsat să luaţi lucruri de ale îmbră­cămintei.



Am minţit... Convingerea mea e că Ministerul de Interne, dispune ca arestările să fie făcute pentru cre­area unei psihoze de teamă în rândurile populaţiei. Teama ar dispare, dacă arestările ar fi de scurtă durată. Trebuie să se înţeleagă că democraţia populară, pe cât e de impopulară, pe atât e de hotărâtă să nu cedeze voinţei generale de a o îndepărta din viaţa poporului român.

D.V. Toni se aşează pe pat cu capul în mâini.

Vin lângă el, în semn de solidaritate, şi când îşi aruncă privirea spre mine, fac o mişcare din cap, care trebuie să însemne: trebuie să aveam încredere în viitor. Nu ştiu dacă încurajarea mea va putea încălzi sufletul omului, aruncat în această grotă a Jilavei! Democraţia populară nu se apără cu jumătăţi de măsură!

Respirăm tot mai greu. Ape curg de pe noi. Ne îngrămădim spre fereastra vopsită, unde lumina palidă îţi dă parcă viaţă...Prin crăpăturile de la încheietura uşii se strecoară un fir de aer proaspăt. Trecem pe rând la uşă. E o adevărată binefacere...

Mă întind pe spate, pe prici. Lângă mine, D.V. Toni, cu gura deschisă şi pleoapele pe jumătate căzute, zace.

Trec aşa două zile. Suntem la capătul rezistenţei: ne-dormiţi, soioşi, lihniţi de foame, fără aer suficient! Ochii parcă-mi sunt împăienjeniţi. Nu mi-aş fi imaginat să trec prin momente atât de grele. Să te lupţi cu lipsa de aer.

Ştergându-şi faţa de sudoare, D.V. Toni comentează:

Uite cum pot fi unii orbiţi de putere! Şi de câtă ură dau dovadă, tocmai fiindcă îşi dau seama că sunt respinşi de popor...”



.........................................................................................................

Suntem în baie. E o cameră pătrată; în tavan stau înfipte douăzeci de duşuri. Două laturi au de-a lungul lor câte un jgheab de tablă.

Suntem doi sub câte un duş. Eu cu Gheorge Brânză, apologetul comerţului românesc, alături D.V. Toni cu Gogulescu, Dima cu Carolică, legionarul albastru, Nicolaescu, unul din cei două mii de secretari ai lui Iuliu Maniu cu Matei prins la Viena, Zamfirescu, admiratorul steakurilor din restaurantele din Londra cu Popescu PMRistul, provenit de la Social-Democraţi şi arestat pe plajă, la Mamaia. E în chiloţi de baie, aşa cum a fost ridicat. în mâna dreaptă are o cămaşă, în stânga o pereche de izmene, iar pe fiecare umăr câte un ciorap. D.V. Toni, la fel, o cămaşă, o pereche de izmene, o pereche de ciorapi.

Vine al doilea val de apă şi apoi iar cu săpuneala. Ne limpezim. Trecem apoi la jgheab să mai albim rufele. Dima, într'un singur picior, rezemat de muchia jgheabului, face mai mult decât D.V. Toni şi Zamfirescu, la un loc.
Din amintirile prozatorului N. Dunăreanu în care se fac referiri şi la D.V.Ţoni:

-În anul 1912-1913, împreună cu Apostol Culea şi cu Dumitru Toni, am închiriat vaporul „Domnul Tudor” şi am făcut o excursie la Ismail. Ca să putem înşela supra­vegherea ruşilor, am numit această excursie „Excursia profesorilor secundari”. De fapt, era făcută sub auspiciile Ligii Culturale. Excursia a fost foarte bine organizată, oficialităţile din Ismail primindu-ne cu muzică şi cântându-ne Imnul Regal Român. Noi am avut un taraf de lăutari de la Galaţi, care a răspuns cu imnul „Boje, Tarea hrăni” (Doamne, păzeşte pe Ţar). Pentru prima oară de la 1877, a ancorat în portul Ismail un vapor românesc. Tot oraşul ieşise în întâmpinarea noastră cu flori. Entuziasmul părea de nestăvilit. După o primire oficială, sărbătorească, Toni şi Culea au făcut imprudenţa de au scris în Neamul românesc un articol, în care arătau dedesubturile acestei excursii. Din cauza aceasta am avut mari neplăceri cu ruşii..
Ion Mihalache-Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România

Maricica Popov, Galaţi şi Viorel Dolha, Arad


Ion Mihalache s-a nascut la data de 15 februarie 1882, in localitatea Golestii-Badii, un catun al comunei Topoloveni-Muscel, intr-o familie foarte saraca, cu multi copii. Baiatul era inzestrat. A putut sa invete carte doar prin mila unor instariti ai locului, impresionati de insusirile copilului. Dotat cu o inteligenta nativa, tanarul a beneficiat, in implinirea personalitatii sale de sansa oferita scolii rurale de marii intelepti de la inceputul veacului sau. Absolvent al scolii Normale „Carol I” din Campulung, si-a urmat vocatia reintorcandu-se invatator in satul sau natal. Era un barbat de talie mijlocie, dar robust cu trasaturi placute.

In valtoarea evenimentelor revoltelor taranesti ale anului 1907, guvernantii timpului acuzau preotimea si pe invatatorii satelor de instigare si atatare la revolta. Raspunzand acestor acuze, Ion Mihalache scria in Neamul Romanesc revista condusa de Nicolae Iorga un apel: „Catre invatatori si preoti”: V-au invinuit ca sunteti instigatori, ca voi dati foc satelor. Nu se poate o mai mare nedreptate decat aceasta... Voi sunteti, de fapt, cei dintai oameni din satele voastre. Nu sunteti negustori de rugaciuni sau de atestate scolare. Sunteti sfatuitorii si indrumatorii chemati. Pe cai legale, voi si nu altii trebuie sa indreptati spre o mai buna stare pe fratii vostri, tarani, pentru care aveti raspundere.” „Daca a invata carte, tu, unul singur, pe 100-150 de copii ai muncitorilor, pentru 76 de lei pe luna, se chiama instigator, atunci noi suntem instigatori. Daca a arata taranului nostru cum traiesc taranii din alte tari, se chiama instigatie; daca mai ales a face politica in asa chip ca sa cauti a face pe taran sa deschida bine ochii, pe cine trimite sa-i reprezinte parerile si nevoile...Daca un sfant ar fi trait in tara noastra in vremurile astea de groaza, el ar fi desigur ispasitorul tuturor instigatiilor”.

In traditia didacticii cultural-politice a lui C. Dobrescu-Arges, a misionarului si apostolatului lui Nicolae Iorga si a pragmatismului mobilizator al politicii rurale a lui Spiru Haret aparea la Babeni-Valcea, la initiativa unor invatatori, preoti si profesori, revista Vremea noua cu o tematica specifica universului rural si conditiilor scolii romanesti rurale. Grupul de intelectuali strans in jurul revistei s-a pronuntat pentru crearea unui partid politic al taranimii si au sustinut alegerea lui Ion Mihalache in fruntea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. Ion Mihalache facea parte din comitetul de redactie unde semna rubrica de atitudine „politica invatatoreasca si, deci si preoteasca”, intitulata Tribuna politica. Acolo el a dezvoltat colaborarea cu parintele C. Dobrescu, Bogdan Duica, Vlahuta, Iorga. Se poate spune ca Ion Mihalache a fost continuatorul miscarii care a dus la crearea la 4 octombrie 1875, pentru prima data in istoria tarii a partidei taranesti, a carei cauza fundamentala era sa se ocupe nemijlocit si cu convingere de rezolvarea problemelor lumii satelor.

Ion Mihalache a fost un mare patriot, dovedind prin intreaga sa atitudine, dragostea si totala daruire pentru cauza tarii sale. In 1916 sublocotenentul Ion Mihalache este incorporat in regimentul 72 infanterie, si participa la luptele din Dobrogea, distingandu-se prin fapte de bravura, pe care biografii sai se intrec sa le descrie cu lux de amanunte si pentru care a fost decorat cu ordinele „Coroana Romaniei” si „Mihai Viteazu”, cea mai inalta distinctie militara acordata unui ofiter. La sfarsitul razboiului, insusi maresalul Joffre i-a inmanat, imbratisandu-l, Legiunea de Onoare franceza.

După Primul război mondial, a întemeiat Partidul Ţărănesc, având ca obiectiv să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României le promisese pe front soldaţilor, în discursul pe care i-l scrisese regina Maria împreună cu Barbu A. Ştirbey, discurs care făgăduia pământ ţăranilor şi care îi însufletise să lupte eroic la Mărăşti, Mărăşesti şi Oituz.

După succesul electoral din 1919, partidul lui Mihalache s-a unit cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Alexandru Vaida-Voievod.

O realizare deosebită care a dat conţinut şi profunzime învăţământului agricol a fost cea datorită legii din 1920 (cunoscută sub numele de Legea lui Ion Mihalache) prin care, pentru instruirea elevilor s-au atribuit şcolilor agricole terenuri în suprafaţă de circa 100 ha. iar celor horticole de 25 de ha.

În anul 1926, Partidul Ţărănesc se uneşte cu Partidul Naţional, condus de Iuliu Maniu. Acesta devine preşedintele partidului, iar Mihalache vicepreşedinte.

Avea 59 de ani cand, a doua zi dupa intrarea Romaniei in cel de al II-lea razboi in campania din Rasarit, spre surprinderea clasei politice, a cerut sa fie mobilizat intr-o unitate combatanta de pe front. Cum pentru moralul armatei si al populatiei, gestul capata valoare de simbol, solicitarea i-a fost aprobata şi mobilizat fiind în iunie 1941 a lupat până la Nistru pentru eliberarea Basarabiei. Comunistii si-au reamintit după 1944 de atitudinea „dusmanoasa” fata de „maretul stat sovietic” si de „marele” Stalin si au adaugat un nou cap de acuzare in procesul politic intentat fostului ministru. La care s-a adaugat, desigur, si rememorarea activitatii duse, in randurile populatiei basarabene, la sfarsitul primului razboi mondial, spre a o convinge sa adere la patria muma si rupere de imperiul rus, in contestul aplicarii principiului wilsonian al autodeterminarii.

La 17 noiembrie 1947, Tribunalul Militar al Regimului a II-a Bucuresti l-a condamnat la temnita grea pe viata pentru crima de inalta tradare, insurectie armata etc. Intemnitat la penitenciarul Galati, inchisoarea de la Sighet si penitenciarul de la Ramnicu-Sarat, a fost supus ca si alte mii de detinuti politici regimului de exterminare, infometarii, batailor si torturilor. Din acest moment, in actele oficiale, rapoartele de pedepsire, referate medicale, cel al carui nume a fost timp de decenii cunoscut de o tara intreaga, nu mai este o persoana, ci un numar, din intamplare, 51.

Moare la 6 martie 1963 la Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deţinuţilor politici. A fost învăţător, preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, om politic, întemeietorul Partidului Ţărănesc, deputat, ministru al agriculturii şi de interne. A fost „Primul taran care a ajuns ministru, intr-o tara de tarani”, cum arata Andrei Pipidi (Precuvantarea, la Ion Mihalache, Ce politica sa facem).




1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   23


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət