Ana səhifə

Buletin informativ 2008 Buletin informativ


Yüklə 3.23 Mb.
səhifə3/23
tarix25.06.2016
ölçüsü3.23 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   23

Ce părere aveţi despre şcoala de azi?

În şcoala de azi este multă indisciplină, care influenţează procesul de învăţare. Pe vremuri existau pedepse drastice pentru încălcarea regulilor, elevii fiind exmatriculaţi fără drept de a se mai putea înscrie la vreo şcoală.

Am trecut într-o zi pe lângă liceul în care au învăţat băieţii şi nepoţii mei. Pe lângă mine era o doamnă cu sacoşe din piaţă ca şi mine. Pe când elevii erau la ore, lângă gardul şcolii erau 3 băieţi şi 2 fete care fumau. Eu am reuşit să mă abţin să nu le fac observaţie, dar doamna din spatele meu i-a apostrofat. A primit o înjurătură!

În autobuz, în tramvai mai este invitat un bătrân să se aşeze!? A dispărut respectul de pe faţa pământului!

Vina o poartă, după părerea mea, nu atât dascălii, cât părinţii, organele de ordine, legislaţia învăţământului ambiguă, cadrele didactice fiind forţate să apeleze la metode străine, elaborate în ţări civilizate datorită acumulărilor de capital în ele. O ţară ca a noastră ar trebui să aplice metodele autohtone, îmbinate cu cele străine. E ca şi cum a-i altoi un măr pe un brad.

Ce doriţi să transmiteţi Congresului Asiciaţiei Genarale a Învăţătorilor din România?

În primul rând doresc tuturor dascălilor, învăţătorilor, educatorilor, profesorilor, multă putere de muncă, dorinţă permanentă de cunoaştere şi autodepăşire, talent şi răbdare în munca grea de modelare a puilor de oameni. Apoi multe succese în tot ceea ce întreprindeţi. Să dea Dumnezeu să duceţi o viaţă mai bună decât aceea pe care am dus-o noi, generaţiile veterane.

Acum îmi dau bine seama că o asociaţie profesională a dascălilor poate rezolva multe dintre neplăcerile cu care se confruntă, iar prestigiul lor trebuie redobândit, ca în timpul în care era Ministru Spiru Haret, ţinându-se cont şi de evoluţia societăţii umane în ansamblu.

Am auzit că vin invitaţi de peste hotare. Ale cui hotare, dacă vorbesc aceeaşi limbă şi au suflet românesc. Eu le spun doar atât; „Bine aţi venit fraţilor !” Luptaţi şi sfărâmaţi barierele puse de neoameni, care nu se regăsesc nici pe ei, în goana după bani. Fiţi oameni şi nu roboţi. Dumnezeu să binecuvânteze truda voastră complexă!



La un CONGRES „MARE” şi un viitor pe măsură!
TRESAR ORI DE CATE ORI SE FRĂMÂNTĂ O PROBLEMĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ŢARĂ

A consemnat inv.,

Mihai Petrescu – Dobriceni
Sunt invatatorul Mircea Popescu, strănepot al ctitorului şcolii din satul Dobriceni - Olt, la 1836, Teodosie Dinescu, învăţător şi revizor al Plăşii Olteţu de Jos. Am acum 85 de ani şi am absolvit Şcoala Normală de Invăţători din Craiova, pe când era director al acesteia dl Ion Popescu-Teiuşanu.
Tresar ori de cate ori se frământă o problemă de învăţământ din ţară, deşi au trecut douăzeci şi cinci de ani de când mi s-a încheiat munca de învăţător, undeva pe Valea Olteţului, în judeţul Olt.
Congresul învăţătorilor din această toamnă, să bătătorească drumul înaintaşilor, fiecare dascăl să se transforme într-un „ Domnu' Trandafir” care să ridice şcoala la înălţimea visată, cu multă lumina în suflete şi să dea ţării strălucirea pe care o merită.


ÎN 26 NOIEMBRIE 1944 AM FOST REPARTIZAT CA ÎNVĂŢĂTOR SUPLINITOR ÎN SATUL NATAL LUŢA- FĂGĂRAŞ

a consemnat Tudoriţa Teodorescu,

Învăţător, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 6 Olteniţa , Călăraşi
Cu mulţi ani în urmă l-am cunoscut în casa fiului său pe domnul învăţător LUDU VASILE din Făgăraş, un bărbat înalt, cu părul cărunt, cu o faţă luminoasă dorind parcă să ascundă suferinţele acumulate în timp, cu o gândire pozitivă, cu vorba blândă şi specifică zonei. Ascultându-i mărturisirile şi plăcerea de a relata trecutul imi dădea impresia că citeşte dintr-o carte. Memoria nu-i juca feste. Mărturiseşte că şcoala primară a început-o în satul natal Luţa din judeţul Făgăraş. Cele şapte clase primare aveau un singur învăţător şi un efectiv de 60 de elevi. Învăţau toţi într-o singură cameră veche din casa unui grof maghiar. Familia Ludu era cunoscătoare de carte şi s-a ocupat de viitorul tânărului şcolar. Zâmbeşte şi îşi aminteşte cu plăcere că tabla înmulţirii au învăţat-o cântând cu toată şcoala în care trona bătaia cu nuiaua de liliac din cimitirul bisericii.

În anul şcolar 1936/ 1937 a fost trimis de minister ca bursier la şcoala normală de învăţători „Ion Eliade Rădulescu” din Târgovişte unde a făcut cunoştinţă cu limba literară şi cu organizaţia denumită străjeria condusă de Teofil Sidorovici. Elevii purtau la gât cravate de culori diferite, fiecare pentru zona de unde venea. La 10 Mai 1937 la defilarea dela Târgovişte l-a cunoscut pe regele Mihai care era elev la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu. Pe atunci ministrul învăţământului era Armand Călinescu care a redus şcolile normale, printre care şi pe cea de la Târgovişte şi în anul şcolar 1937/1938 a fost transferat la şcoala normală Costache Negri din Galaţi. În jurul şcolii era un teren de 10 ha, grajduri pentru animale unde erau trimişi, timp de trei zile, cei care nu erau disciplinaţi. După absolvirea cursului inferior, finalizat cu un examen, se trecea la cursul superior şi se începea studiul obiectelor specifice meseriei de învăţător: psihologie, pedagogie, pedologie (psihologia copilului) logică şi serviciul la şcoala de aplicaţie.

După absolvire a fost încorporat pe 15 iulie 1944 şi trimis la şcoala de Ofiţeri Rezervă nr. 6 Ineu – Arad unde a participat la război şi în 3 noiembrie 1944 a fost lăsat la vatră.

Apoi, în 26 noiembrie 1944 a fost repartizat ca învăţător suplinitor în satul natal Luţa unde a funcţionat până la vacanţa de iarnă. Pe vremea aceea toţi învăţătorii făceau parte din AGIRo. Anul şcolar l-a finalizat la şcoala primară din Ludişor, judeţul Făgăraş. Îşi aminteşte cu durere şi oftează, că în urma unei inspecţii realizată de subinspectorul Fleşeriu pe motiv că avea doar 3 ani de vechime a primit calificativul „Bine”. A avut de suferit şi pentru faptul că nu era căsătorit, fiind mutat chiar în timpul anului şcolar de preşedintele de sindicat de atunci, Calameţ. Îşi aduce aminte cu tristeţe că după 1944 Asociaţiile învăţătoreşti se se desfiinţaseră şi au apărut sindicatele. După 1945 s-a pus problema reeducării învăţătorilor. Între 1945 şi 1951 au apărut manuale noi şi s-a introdus limba rusă încă din clasa a IV-a. Învăţătorii erau inspectaţi la clasă pentru a se depista cei care foloseau la clasă manuale vechi .

În anul şcolar 1948/1949 a fost transferat în judeţul Turda în satul Sărădiş, comuna Rediu, rupându-se astfel de toate evenimentele petrecute în judeţul Făgăraş. Tot în această perioadă se pune problema alfabetizării în mediul rural. Existau şi piedici în calea alfabetizării: teama părinţilor că, prin şcoală, copiii vor fi alteraţi de propaganda ateistă (mai ales la sate), ideile preconcepute potrivit cărora fetelor nu le trebuie educaţie, folosirea de către părinţi a copiilor la muncile agricole din primăvară şi toamnă; alteori, iarna, copii nu aveau hainele potrivite pentru a se deplasa la şcoală.

În judeţul Cluj a muncit alţi 5 ani. În această perioadă a predat atât la clasele I- IV cât şi la clasele V- VII. De aici a fost transferat la scoala de 7 ani din localitatea Bunteşti, plasa Beiuş, predând la clasele V-VII matematica. A revenit în regiunea Braşov unde a funcţionat atât la ciclul primar cât şi la gimnaziu.

A încheiat activitatea în anul 1984, după 40 de ani de muncă şi fără nici o zi de concediu medical cum îi place cu mândrie să afirme. Este tare mândru de activitatea depusă. Munca alături de vlăstarele tinere este o adevărată plăcere. Alături de aceşti copiii nu simţi că anii zboară, că bătrâneţea îţi dă tărcoale.

CHEIA cu care învăţătorul deschide poarta succesului în activitatea educaţională este găsită atunci când învăţătorul se regăseşte în elevii săi.



Mesajul Domnului Vasile Popeangă, Profesor Universitar, învăţător suplinitor şi Membru AGIRo înainte de 1945
GÂNDURI PENTRU CONGRESUL ÎNVĂŢĂTORILOR ŢĂRII
Învăţătorii ţării işi afirmă spiritul lor de corp pedagogic în Congresul Asociaţiei Invăţătorilor din România ce urmează a se deschide în Bucureşti. Toţi slujitorii şcolii privesc cu simpatie această manifestare de solidaritate profesională şi îi asigură pe participanţi că vor fi alături de ei în eforturile de întărire a capacităţii educative a şcolii.

Ca slujitor al şcolii româneşti,de peste şase decenii, autorul acestor rânduri se consideră prezent în falanga dăscăleasca angajată într-un proces de echilibrare funcţională a învăţământului românesc, disfuncţional sub raport educativ, şi în efortul unit al slujitorilor şcolii de a întării spiritul de moralitate din instituţiile educative şi de a stăvili în mod hotărât fenomenele negative ce slăbesc în mod drastic funcţia educativă a şcolii: violenţa, alcoolismul, consumul de droguri, absenteismul, furtul intelectual, spiritul de dezordine. In multe instituţii şcolare domneşte o atmosferă distructivă faţă de bunuri, valori si relaţii interindividuale civilizate. Şcoala a devenit un spaţiu social de care elitele tinere ale ţării fug spre alte ţări şi continente.

Consfătuirile ,congresele şi dezbaterile învăţătoreşti care au fost denaturate prin legea nefericita din 3 august 1948 au evitat în perioada premergătoare promulgării ei festivismul steril, automulţumirea, disensiunile partizane, corupţia, evaluările bazate pe vorbe şi nu pe fapte. Esenţa vieţii şcolare bazata pe legea din 1948 a fost vorba falsă, nu fapta.

Sugerez participanţilor la Congres să sublinieze că avem nevoie de politică şcolară naţională, care pune accentul pe valoarea personalităţii educatorului, pe individualitatea copiilor ţării care sunt deosebiţi ca şi florile câmpurilor si dealurilor noastre şi au nevoie de educaţie pe măsură, nu de subiecte unice la teze si examene; că dascălii ţării s-au săturat de considerarea carnetului de partid drept criteriu de promovare; că învăţământul ţării trebuie condus de jos până sus de personalităţi puternice, competente cu autoritate morală şi profesională ce nu poate fi cumpărata cu plicuri cu dolari, de educatori care n-au cunoscut decât „Sfântul legii şi al dreptăţii” în activitatea lor profesională. Am cunoscut multe examene de bacalaureat conduse impecabil de preşedinţi de înaltă valoare morală şi cultural-ştiinţifică pe care n-au negociat-o ca să fie preşedinţi. Modeştii dascăli moldoveni şi munteni care au dat vigoare, autoritate si moralitate asociaţiilor lor au fost oameni devotaţi şcolii şi ţării. Aşa să vă fie conducătorii!


Vasile Popeangă

Mesajul Excelenţei Sale, Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României

cu ocazia celui de al XXIX-lea Congres Naţional al Învăţătorilor

Educaţia se află în centrul oricărui proiect de societate bazată pe cunoaştere. Dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe competitive în rândul absolvenţilor, conforme cu exigenţele europene, este rezultatul unui efort îndelungat care implică întregul proces de învăţare. Învăţătorii şi profesorii sunt cei care îşi asumă în primul rând această enormă responsabilitate de formare şi îndrumare a generaţiilor de mâine.


Tradiţia „Congresului Cadrelor Didactice”, instituită în 1898, nu poate decât să întărească convingerea că, atunci când s-au pus bazele sistemului nostru de educaţie, miza acţiunii educative era direct legată de idealul naţional. Ca şi atunci România are nevoie de educaţie pentru a produce cetăţeni capabili să edifice un stat modern.
Sistemul educaţional românesc trebuie privit cu realism atât cu realizările cât şi cu limitările lui, iar reconfigurarea acestuia trebuie să-i permită să facă faţă provocărilor viitorului. Reforma educaţiei nu se poate realiza în absenţa unei dezbateri bazate pe idei şi a unui consens general în privinţa transformărilor ce sunt de urmat. Reuşita acestui demers depinde în egală măsură atât de coerenţa schimbării cât şi de dorinţa aplicării acestuia. Prin activitatea lor de zi cu zi, cadrele didactice se constituie, astfel, în factori esenţiali în modernizarea cunoaşterii.
În calitate de preşedinte al României, doresc să felicit Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România pentru activitatea depusă şi să vă urez succes în desfăşurarea Congresului.

Traian Băsescu

Preşedintele României

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare
Sufletul culturii este cultura sufletului”
„De voieşti să laşi bogăţie multă copiilor tăi, lasă-le purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Să nu căutăm, deci, cum să-i lăsăm bogaţi pe copii, ci cum să-i lăsăm îmbunătăţiţi. Nu le lăsa lor bogăţie, ci să le laşi fapta bună, că aceasta cu adevărat este cea mai mare avuţie, aceasta este bogăţia cea nespusă şi necheltuită”.

(Sf. Ioan Hrisostom – Omilia despre creşterea copiilor)
În anul 1989 s-a petrecut minunea întoarcerii poporului român la valorile perene şi sfinte, transmise de-a lungul veacurilor, valenţe constitutive ale identităţii naţionale. Educaţia religioasă creştină, ca parte esenţială a educaţiei generale, reprezintă, astăzi, un factor de sensibilizare profund umană şi de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie, într-o lume din ce în ce mai dezorientată din punct de vedere spiritual şi cultural.

Pregătirea intelectuală a elevilor trebuie să fie luminată şi susţinută de creşterea duhovnicească, necesară dezvoltării fireşti şi armonioase, prin cultivarea şi rodirea permanentă a darurilor Duhului Sfânt. Aşa cum Geografia oferă cunoaşterea configuraţiei spaţiale a pământului, esenţială pentru cunoaşterea patriei şi planetei, iar Istoria oferă cunoaşterea succesiunii temporale a generaţiilor umane, Religia oferă cunoaşterea comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni.

Viaţa umană adevărată nu se rezumă la dezvoltarea fizică şi la realizarea profesională, ci ea trebuie împlinită şi luminată prin rugăciune şi iubire. La o vârstă a întrebărilor, când copiii sunt tentaţi să caute doar răspunsuri oferite de realitatea imediată, învăţătorii trebuie să promoveze modele sfinte, care pot călăuzi spre Dumnezeu şi spre iubirea de semeni. Şcoala trebuie să rămână un spaţiu sacru, binecuvântat de Preasfânta Treime, un laborator sfânt, în care elevii se pot pregăti atât pentru viaţa din societatea umană terestră, cât şi pentru viaţa şi fericirea veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Cadrele didactice au datoria de a forma generaţiile viitoare ale unui popor credincios, ajutându-i pe copii să preţuiască şi să cultive demnitatea umană, libertatea unită cu responsabilitatea, iubirea sfântă şi generozitatea, nu degradarea umană, libertatea de a face răul, violenţa şi egoismul.

Îi felicităm pe organizatorii acestui Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare şi îi binecuvântăm pe toţi cei care păstrează vie flacăra credinţei, cultivând în sufletele elevilor respectul faţă de valorile religioase, morale, spirituale şi culturale perene, care au contribuit, de-a lungul secolelor, la plămădirea şi păstrarea identităţii poporului nostru şi la cooperarea paşnică între popoare.

Cu multă preţuire şi binecuvântare pentru activitatea dumneavoastră de modelare a sufletelor copiilor în lumina valorilor perene,
† D A N I E L PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
MESAJE ŞI GÂNDURI ADRESATE PARTICIPANŢILOR LA CONGRES

dacă soarta nu m-ar fi pus acolo unde sunt,



aş fi fost învăţător”

(din mesajul tronului către un fost congres învăţătoresc)



Mesajul Domnului Bogdan Olteanu Preşedintele Camerei Deputaţilor


Doamnelor şi domnilor,
Este o mare onoare pentru mine să ma adresez dumneavoastră într-un astfel de moment, când dascăli din toată ţara participă la cel de-al XXIX Congres Naţional. La fel de mare este însemnătatea faptului că acest eveniment este găzduit de către Palatul Parlamentului.
Sper ca acest fapt să capete valoare de simbol pentru societatea românească, să fie semnalul că o parte importantă a învăţământului românesc, definitorie pentru construirea tinerilor elevi şi a parcursului lor în viaţă, a beneficiat de recunoaşterea pe care o merită.
Munca dumneavoastră este cea care influenţează destine. Aveţi puterea de a schimba mentalităţi, de a influenţa modul în care tinerii elevi se vor raporta la viaţă, pe tot parcursul lor viitor. Este munca ce pune temelia fiecăruia dintre noi.

Vechea dumneavoastră tradiţie, precum şi competenţa de care daţi dovadă sunt de natură să aducă importante contribuţii în schimbarea în bine a societăţii româneşti, în general şi a învăţământului românesc, în particular. Noi toţi avem nevoie de o reformă reală în învăţământul românesc de natură să crească eficienţa actului educativ. Numai în acest fel tinerii noştri vor putea fi cu adevărat pregătiţi pentru importantele provocări ce îi aşteaptă în viitor.


Exprimându-mi încă odată întreaga mea apreciere faţă de munca pe care o depuneţi, doresc succes lucrărilor Congresului.
Cu stimă,
Bogdan Olteanu

Preşedintele Camerei Deputaţilor



Mesajul Domnului Cristian Adomniţei,

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
DRAGI DASCĂLI,
Cea de-a XXIX-a ediţie a Congresului Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare îmi oferă prilejul de a vă felicita pentru dedicaţia cu care înţelegeţi să îndrumaţi paşii copiilor noştri. Îi felicit, totodată, şi pe organizatorii acestui congres, care continuă, prin acest eveniment, tradiţia învăţătorilor români, tradiţie ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Întâlnirea din aceste zile, care reuneşte dascăli din România, dar şi din comunităţile româneşti din Ungaria, Republica Moldova sau Bulgaria, nu poate decât să îmi provoace un sentiment real de bucurie. Dialogul continuu pe care îl purtaţi, dar şi acest Congres al Învăţătorilor îmi dau speranţa că ideile pe care le împărtăşiţi pot reprezenta posibile răspunsuri la provocările pe care le întâmpină învăţământul românesc astăzi. Vă asigur, dragi dascăli, de tot sprijinul Ministerului Educaţiei pentru demersurile Dumneavoastră, care au în centru elevul şi educaţia acestuia.

Nicicând formarea unui om nu va putea fi concepută fără implicarea Dumneavoastră, cei care, alături de părinţi, sunteţi parte din viaţa copiilor noştri. Vă mulţumesc pentru eforturile pe care le faceţi pentru binele nostru, al tuturor! Vă mulţumesc şi Dumneavoastră, celor care reuşiţi să cultivaţi peste hotare dragostea pentru limba şi cultura naţională!

Vă mulţumesc pentru că îmi oferiţi posibilitatea de a vă fi aproape!


Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Cristian Mihai Adomniţei



Mesajul Domnului Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române
Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la Congresul Învăţătorilor din 6-7 septembrie.

Voi face tot posibilul să reprezint Academia Română la acest eveniment.

Păstrez în memorie imaginea învăţătoarei mele, Doamna Paraschiva Sopa, care mai trăia în anul primirii mele în Academia Română. Avea 85 ani dar era perfect lucidă. Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut atunci a fost să o vizitez şi să-i transmit mulţumirile şi respectul meu. Nu o văzusem între timp mulţi ani.

Vă doresc mult succes!

Ionel Haiduc

Mesajul Doamnei Ecaterina Andronescu, Deputat
Învăţătorii, apostolii neamului

Motto
Sădiţi un pom şi educaţi un om,



şcoala trebuie să-l facă pe om-om”
Spiru Haret
Congresul învăţătorilor din România îşi are începuturile în anul 1900 şi a fost generat de nevoia de a discuta problemele învăţământului primar, dar şi din necesitatea de a creşte responsabilitatea pentru „a duce la îndeplinire o mare operă” cum le spunea Spiru Haret, iniţiatorul şi susţinătorul acestor importante întâlniri.

“M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o îndreptez întreagă contra stării de ignoranţă sub toate formele ei” – declara în Parlament în 24 ianuarie 1908 Spiru Haret.

Prin tot ceea ce a făcut Spiru Haret s-a dovedit nu numai personalitatea cea mai reformatoare a epocii, dar şi cel care a introdus factorul cultural şi economic în masa poporului român, servindu-se pentru aceasta în primul rând de învăţători.

Cel care răspundea fiecărei scrisori ce îi era adresată, începând cu „Domnule învăţător” şi terminând cu „al dumitale devotat” demonstra nu numai respect, dar şi o încurajare şi o susţinere în misiunea nobilă asumată de învăţători.

Spiru Haret definea foarte clar concepţia sa despre ministru spunând „oricare ministru este dator să fie în cea mai aproape atingere cu toţi cei pe care este chemat să-i administreze. Să le dea îndemnuri şi să le dea sfaturi, să le dea învăţăminte, să-i certe atunci când greşesc”.

Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesia de învăţător. El a transformat învăţătorul în apostol al neamului.

Tot pentru învăţători, Spiru Haret, a reorganizat Şcolile normale şi a reformat pregătirea învăţătorilor pe care a prelungit-o la 6 ani ca să fie îndeplinit dezideratul „ învăţământ practic, pentru viaţă, potrivit nevoilor noastre social-economice, precum şi aspiraţiilor noastre naţionale”.

El este şi cel care a reformat examenele de capacitate introducând probe practice în locul probelor pur teoretice şi a făcut, de asemenea, tot ceea ce era posibil pentru a da învăţământului normal direcţia cea mai potrivită acelui timp afirmând că: „Negreşit nu s-a spus ultimul cuvânt în materie de organizare a învăţământului normal. Mai avem multe de făcut, de adaptat, de schimbat. Totuşi, şcolile normale sunt din mândriile, din podoabele cele mai strălucitoare cu care mă fălesc”.

Pornind din istorie, reluarea Congresului învăţătorilor reprezintă un real câştig în ceea ce priveşte:

- solidaritatea profesională;

- performanţele profesionale;

- comunicarea şi transferul bunelor practici;

- promovarea unor demersuri care să deschidă comunicarea învăţătorilor cu alte categorii de cadre didactice;

- realizarea unor structuri de susţinere materială şi pentru formare continuă, cursuri de vară, conferinţe, workshop-uri.

Prin implicarea lor în procesul de instruire a poporului, învăţătorii trebuie să beneficieze recunoaştere materială şi morală a rolului lor social şi să aibă autoritatea de a se promova şi susţine.

Congresul învăţătorilor din România este necesar să fie instituţionalizat ca o formulă a celor care împărtăşesc valori comune, ca o asociaţie profesională ce trebuie să fie ascultată în sincronizarea învăţământului, a programelor şcolare, a legislaţiei, a pregătirii iniţiale şi a formării pe tot parcursul vieţii a celor responsabili cu alfabetizarea ţării.

Salut cu respect şi consideraţie pe toţi învăţătorii României între care o aşez, cu dragoste şi recunoştinţă, şi pe draga şi buna mea învăţătoare.
Deci, puneţi minte lângă minte

Şi umăr lângă umăr tare,

Căci prea sunt năzuinţe sfinte

Şi prea ni-i idealul mare.”
Imnul învăţătorilor,

Victor Bilciurescu, 1939

Ecaterina ANDRONESCU

Un slujitor al şcolii

20.08.2008



Mesajul Domnului Alecsandru Ştiucă, Deputat
Apărarea limbii materne de vitregiile istoriei şi înstrăinările destinului reprezintă o îndatorire sfântă pentru toţi cei care aparţin unui neam. Şi oricât de mare este încercarea şi suferinţa prin care trece un popor, Blaga vorbea de nevoia de a-ţi sluji neamul cu toată fiinţa ta. Învăţătorul, simbol al iniţierii în tainele comunicării cu lumea, se constituie în avanpostul apărării limbii materne – Bătălia pentru limba română aici şi peste tot în lume unde se află români devine o cauză a izbăvirii prin cultură şi credinţă.

Un congres al învăţătorilor depăşeşte proporţiile unei acţiuni programatice, devenind un eveniment de intensă reflecţie asupra destinelor eternei şi miraculoasei limbi române.

Prof. Alecsandru Ştiucă

Deputat

1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   23


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət