Ana səhifə

1. Oferta şi producţia turistică delimitări conceptuale


Yüklə 4.79 Mb.
səhifə1/8
tarix25.06.2016
ölçüsü4.79 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8
1.Oferta şi producţia turistică


  • delimitări conceptuale;

  • factori de influenţă


Oferta turistică, categorie corelativă a pieţei turistice, constituie, în multe situaţii, mobilul determinant al efectuării actului turistic.

Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a infrastructurii sale tehnice.

Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară (produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.

Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.

În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice.

Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată, ceea ce îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent sau exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realistă a resurselor turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.

Distincţia care trebuie evidenţiată între oferta şi producţia turistică porneşte de la definirea celor doi termeni. Astfel

- oferta turistică este reprezentată de cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice, ansamblul bunurilor materiale şi serviciilor destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile specifice, infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ facilităţi).

-producţia turistică este dată de ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentul turistic şi bunurile materiale şi care se materializează într-un consum efectiv.

Deci oferta presupune nu numai producţia turistică, ci şi existenţa factorilor naturali.

Relaţia ofertă turistică – producţie turistică este marcată de o serie de particularităţi, care o diferenţiază de aceeaşi relaţie existentă pe piaţa bunurilor materiale:

- producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta, în timp ce pe piaţa bunurilor materiale, oferta este cel mult egală cu producţia;

- oferta turistică există şi independent de producţie, pe când producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detaşa de existenţa unei producţii;

- structura ofertei turistice nu coincide întodeauna cu structura producţiei turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri reflectă structura producţiei respective;

- oferta turistică e fermă – există atât timp cât există şi elementele care o compun, pe când, producţia turistică e efemeră, ea există atât timp cât se manifestă consumul şi încetează o dată cu încheierea acestuia.

Relaţia dintre cele două elemente este foarte complexă, de intercondiţionare reciprocă, oferta fiind sursă a producţiei turistice iar producţia fiind cea care dă viaţă, mobilizează oferta.

Caracteristicile ofertei


Aşa cum rezultă şi din definiţiile prezentate, oferta turistică are:

  • un caracter complex şi eterogen, fiind alcătuită din mai multe componente, care se pot structura astfel:

- potenţialul turistic, ca element de atracţie a cererii turistice format din totalitatea resurselor naturale şi antropice ale unei zone;

- echipamentul turistic, alcătuit din ansamblul activelor fixe şi circulante care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor;

- serviciilor prestate turiştilor şi bunurilor oferite acestora spre consum, bunuri cu destinaţie turistică exclusivă;

- forţa de muncă, cea care transformă din potenţiale în efective celelalte elemente sus-menţionate.

Complexitatea ofertei turistice (şi a producţiei, în egală măsură), este dată şi de numărul mare de prestatori sau „fabricanţi” ai produselor turistice. Faptul că produsul turistic este format dintr-un ansamblu de servicii, fiecare cu specificul său, face aproape imposibilă furnizarea de către un singur producător a tuturor prestaţiilor generate de consumul turistic. De aceea, prestatorii sunt puternic specializaţi, au profile diferite, uneori chiar interese diferite şi cel mai adesea un mod de organizare distinct. Astfel, la realizarea produsului turistic participă societăţi comerciale care au ca obiect de activitate cazarea, masa, transportul, agrementul, „fabricarea” călătoriilor turistice (tour-operatorii), de asemenea pot participa organisme şi asociaţii cu vocaţie socială, organisme locale şi teritoriale etc.

Pe lângă această specializare puternică a prestaţiilor de servicii turistice, trebuie să menţionăm şi faptul că între aceştia predomină întreprinderile mici şi mijlocii, fapt care a şi dus la o fărâmiţare excesivă a ofertanţilor de servicii turistice. Aşa cum se poate constata, însă acesta nu exclude posibilitatea regrupării lor în organisme puternice, bine individualizate, care pot domina piaţa turistică, la un moment dat.

O altă caracteristică a ofertei turistice, cu multiple implicaţii în realizarea actului turistic, o reprezintă


  • rigiditatea.Această particularitate este datorată, în primul rând, inadaptabilităţii (adaptabilităţii reduse) la variaţiile atât cantitative cât şi calitative ale cererii turistice.

Imposibilitatea deplasării ofertei, care presupune mobilitatea consumatorului şi nu a produsului turistic, constituie o altă particularitate a ofertei turistice. De asemenea, oferta turistică nu poate fi stocată – odată neconsumată, ea se pierde-, aspect care presupune cheltuieli suplimentare pentru agenţii economici ofertanţi în sensul promovării produselor turistice şi adaptării acestora la mutaţiile intervenite în structura cererii.

Oferta turistică este dependentă de echipamentele turistice, de numărul şi structura forţei de muncă. Investiţiile, atât materiale, cât şi umane, în industria turistică, sunt foarte costisitoare, fapt care nu permite înlocuirea rapidă a acestora pentru a se adapta la mobilitatea cererii turistice.

După cum se poate observa din analiza caracteristicilor ofertei şi producţiei turistice, neconcordanţa în timp şi spaţiu a cererii cu oferta turistică poate fi generatoarea unor efecte economice şi sociale de mare amploare, ce se concretizează în: satisfacerea necorespunzătoare a turiştilor, neutilizarea echipamentelor turistice şi ca atare, prelungirea duratei de amortizare a acestora şi încetinirea ritmului de înlocuirea a capacităţilor uzate fizic sau moral etc.

Dar, prin eforturile conjugate ale organizatorilor şi prestatorilor de servicii turistice, printr-o bună cunoaştere a tendinţelor în evoluţia cererii turistice, se poate profita, în anumite limite, de o altă caracteristică



  • posibilitatea substituirii unui tip de ofertă cu altul. Acestea presupune însă ca şi motivaţiile turistice să se poată substitui la un moment dat, dar mai ales ca elementele componente ale ofertei să aibă un caracter polifuncţional, să satisfacă alternative de consum diverse.

Oferta turistică

Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la obţinerea produsului turistic, respectiv: potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice, diversitatea bunurilor materiale(industriale, alimentare), infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare(preţ, înlesniri etc.)1. În această accepţie, se poate spune că oferta integrează ansamblul resurselor economice mobilizate în calitate de factori ai producţiei turistice.

Oferta turistică este considerată a fi : „ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea”, sau, mai complex privită: „elementele de atracţie care motivează călătoria şi cele destinate să asigure valorificarea primelor”

O definiţie mai cuprinzătoare a ofertei turistice este următoarea: ,, totalitatea resurselor naturale şi antropice, împreună cu echipamentele de producere şi comercializare a produselor turistice, bunurile şi serviciile destinate consumului turistic, condiţiile de comercializare a acestora, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară activităţii turistice.



Practic, oferta turistică a unei ţări, zone sau staţiuni turistice cuprinde totalitatea elementelor turistice care pot fi puse în valoare la un moment dat prin stimularea cererii turistice, dar şi infrastructura tehnico-materială care permite valorificarea resurselor turistice.

Elementele structurale ale ofertei pot fi grupate în două categorii:

  • Elemente de atracţivitate, existente la un moment dat numai potential (resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice). Ele nu au aceiasi valoare turistica in tot timpul anului, ci au variabilitate in timp, determinand sezonalitatea ofertei

  • Elementele funcţionale, alcătuite din echipamentul şi serviciile care fac posibilă desfăşurarea producţiei turistice.

Particularităţile ofertei turistice

  • Complexitatea- se referă la structură, elementele componente referindu-se la atracţia turistică şi elementele funcţionale;

  • Rigiditatea- se referă la imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate, la variaţiile sezoniere;

  • Substituirea- se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri decât cel sezonier.

Oferta turistică se împarte în două categorii:

  • Oferta turistică primară- este reprezentată de totalul resurselor naturale de interes turistic şi se deosebeşte prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial;

  • Oferta turistică secundară- este reprezentată de totalitatea resurselor turistice create de om (antropice).

În funcţie de resursele naturale oferta are anumite limite de odin temporal, putând avea caracter permanent sau sezonier.

Diversificarea produselor turistice clasice a cunoscut în perioada 1995-1998 o amploare datorită căreia acelaşi produs turistic poate fi găsit azi într-o multitudine de variante, combinate cu oferta de produse turistice noi.

Produsele turistice pot fi grupate în forme de voiaj determinate de scopul principal al călătoriei, în funcţie de care pot fi identificate mai multe tipuri de turism:


  • Turism cultural- este efectuat cu scopul lărgirii cunoştiinţelor despre istorie, artă, monumente

religioase, vestigii şi apropierea de diferite culturi şi oameni. Alţi turişti sunt interesaţi de cele

mai moderne construcţii, invenţii de utiltimă oră, etc.



  • Turism de afaceri- este o formă de turism care include călătorii în interes oficial, vizitele angajaţilor sau ale altor persoane în interes comercial sau de altă natură, participarea la târguri şi expoziţii, conferinţe, convenţii şi călătorii stimulatoare

  • Turism sportiv- este o formă a turismului de agrement, motivat de dorinţa de a învăţa şi de a practica diferite activităţi sportive

  • Turismul de odihnă- are un caracter mai puţin dinamic decăt celelalte forme de turism, cu un sejur mai lung, petrecut la o destinaţie determinată, care oferă condiţii naturale adecvate;

  • Turismul de tratament- este o formă specifică a turismului de odihnă, legat mai mult de anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice sau infrastructurii de îngrijire a sănătăţii;

  • Turism rural- activitatea turistică desfăşurată şi condusă de populaţia locală şi bazată pe potenţialul natural şi antropic local;

Producţia turistică reprezintă ,,ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentul de producţie şi bunurile materiale, şi care, în cadrul unei ambianţe specifice se materializează într-un consum efectiv”.

Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei. Oferta turistică este fermă, există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră în structura ei, pe când producţia turistică este efemeră ,există cât timp se manifestă consumul şi se întrerupe odată cu întreruperea consumului.

Această relaţie specială dintre oferta turistică şi producţia turistică reliefează rolul principal al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei în mobilizarea ofertei date.

Determinanţi ai ofertei turistice:

Teritoriul- reprezinta elementul indispensabil al ofertei, intrucat spatiul se constituie in suport al acesteia. In turism, teritoriul este definit atat sub aspect cantitativ prin capacitatea de primire a teritoriului dar si sub aspect calitativ prin atractivitatea sau valoarea turistica a acestuia, care poate fi naturala sau creata.

Capacitatea optima de primire exprima numarul maxim de turisti ce pot fi primiti de un teritoriu fara a prejudicia mediul geografic si social. Atractivitatea teritoriului creste o data cu distanta, insa apare un punct de la care atractivitatea scade ca urmare a costului ridicat al transportului si oboselii determinate de parcurgerea distantei.

Atractivitatea teritoriului turistic poate fi evaluata luand in cosiderare urmatoarele elemente: 

-Accesibilitatea: asezare geografica, cai de acces, mijloace de transport

-Conditii de relief: trepte de relief, rauri, lacuri, monumente ale naturii, rezervatii si parcuri -

-Conditii meteorologice: climatul si sezonalitatea, precipitatii, vanturi, puritatea aerului, frecventa zilelor insorite, durata si grosimea stratului de zapada.

-Frumusetea peisajului natural.

-Valoarea terapeutica si volumul unor elemente naturale izvoare de ape minerale si termale, namoluri terapeutice, microclimat si topoclimat.

-Patrimoniul cultural-istoric: vestigii si locuri istorice, monumente istorice, de arta, etnografie si folclor, traditii si obiceiuri.

-Conditii demografice: numarul, structura si dinamica populatiei, forta de munca, migratia.



  • Sectorul terţiar- se constituie in elementul determinant al ofertei turistice intrucat grupeaza activitati de prestare de servicii care reprezinta premize si factori pentru dezvoltarea ofertei turistice. Diversitatea ofertei turistice este data de proportia in care se combina cele cinci categorii de servicii cuprinse in prestatia turistica:

     activitatea de organizare si comercializare a ofertei turistice

     activitatea de transport

     activitatea de cazare si restaurare

     activitati producatoare si distribuitoare de bunuri de consum turistic

     activitatea de agrement, tratament.


  • Baza tehnico-materială- cuprinde echipamentul turistic sau capacitatea de productie a ofertei turistice care, impreuna cu forta de munca, creeaza premizele necesare desfasurarii activitatii turistice. Baza tehnico-materiala a cazarii este importanta pentru ca nu este de conceput un consum turistic fara utilizarea unuia dintre elementele materiale ale capacitatii de cazare. De dimensiunea si structura bazei tehnico-materiale a cazarii depind si celelalte elemente functionale ale ofertei turistice.

Dimensiunile bazei tehnico-materiale a cazarii se apreciaza in numar de locuri, paturi sau camere folosite pentru "innoptare".Structurile de cazare turistica cuprind structuri hoteliere, extrahoteliere si nepermanente. Cazarea extrahoteliera include resedintele secundare, apartamentele mobilate, unitati sociale de cazare. Structurile de cazare nepermanente includ campingul. vasele de agrement.

Oferta turistica este formata dintr-un grup de elemente existente la un moment dat numai potential (oferta potentiala), si dintr-un grup de elemte prin intermediul carora aceasta este pusa in valoarea (oferta reala).

Unele elemente sunt create de activitatea umana, altele sunt naturale. Unele isi sporesc valoarea in timp (in special cele istorice), devenind tot mai atractive, interventia omului fiind de conservare si ameliorare a valorii lor, altele se uzeaza fizic si moral, trebuind sa fie produse si reproduse in permanenta.

Modul acesta propriu de existenta al ofertei ii conferta o serie de trasaturi care particularizeaza insasi produsul turistic si determina in mare masura modul concret in care se realizeaza concordanta cu cererea de servicii turistice. Elementele constitutive ale ofertei turistice satisfac un mare numar de nevoi, fiind foarte diferite ca mod de prezentare, fiecare element constituidu-se de fapt intr-o oferta separata. Aceasta imprima ofertei un caracter

eterogen si complex.

Oferta turistica este rigida intrucat pentru a putea fi consumata este necesara deplasarea consumatorului si nu a produsului, ia nu se poate stoca, iar oferta potentiala de servicii nevalorificata intr-o perioada echivaleaza cu diminuarea coeficientului de utilizare a bazei tehnico materiale.

Rigiditatea ofertei decurge si din imposibilitatea adaptarii sale permanente la variatiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice si la variatiile calitative ale cererii determinate de diversificarea motivatiilor. Acest lucru are consecinte importante asupra eficientei si riscurilor investitiilor in oferta turistica.
Principalii factori care determina nivelul si structura ofertei turistice sunt:


  1. Factori naturali si antropici (factori naturali de clima, resurse naturale si antropice, fauna si flora etc.).

Cu anumite exceptii, pentru ca un anumit spatiu sa fie atractiv si sa aiba valoare turistica, el trebuie sa ofere anumite conditii, fie naturale, cum ar fi: peisaje naturale frumoase si nepoluate, configuratie geografica echilibrata, conditii meteorologice prielnice, fauna rara etc., fie antropice, respectiv resurse de patrimoniu cultural, religios, arhitectural etc., de natura muzeelor, cladirilor istorice, manastirilor etc..

Exista insa pericolul ca anumite zone turistice sa se supraaglomereze, iar prin valorificarea excesiva a unor resurse turistice sa se degradeze patrimoniul -natural, in special- si sa se diminueze interesul anumitor categorii de turisti, cum ar fi iubitorii de arta sau cei care practica turismul ecologic.



  1. Factori economici si tehnici (nivelul de dezvoltare a sectorului tertiar, baza tehnico-materiala turistica).

Nivelul de dezvoltare al sectorului serviciilor in general si al turismului, in special, se afla in stransa legatura cu nivelul de dezvoltare economica de ansamblu. Dimensiunea sectorului tertiar si aportul acestuia la

crearea produsului intern brut, ponderea populatiei ocupate in acest sector, nivelul resurselor materiale si financiare alocate, indica, fara dubii, gradul de dezvoltare a unei societati.

Cresterea volumului de activitate in sectorul tertiar constituie, in mod paradoxal, nu numai premizele, ci si factorii dezvoltarii ofertei de servicii turistice; anumite servicii, desi destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societatii, contribuie la formarea ofertei turistice (servicii de transport si telecomunicatii, servicii medicale etc.).

Pe de alta aparte, oferta turistica depinde de marimea, structura si calitatea bazei tehnico-materiale (in care sunt incluse structurile de cazare, alimentatie publica, tratament si agrement) , ale carei dimensiuni depind de resursele materiale si financiare investite, precum si de tehnologia prin care este generata. In general, prin intermediul unor echipamente bine dezvoltate, care incorporeaza tehnologii de ultima ora, se poate suplini cu succes lipsa resurselor naturale (un parc de distractii bine echipat poate atrage turistii la fel de bine ca si resursele naturale originale; un exemplu in acest sens poate fi Apraterul in Austria).



  1. Factori umani.

Calitatea resurselor umane care activeaza in turism poate influenta in mod considerabil oferta turistica. Ponderea importanta detinuta de forta de munca in turism particularizeaza aceasta activitate si influenteaza chiar atractivitatea turistica. Personalul bine pregatit din punct de vedere profesional, cu o inalta constiinta morala, constient de raspunderea care ii revine in actul prestatiei, contribuie in mod direct la realizarea unei calatorii turistice reusite si la cresterea prestigiului prestatorilor de servicii turistice.

Determinantii ofertei turistice(factorii care influenţeazã oferta turisticã)


1)Preţul ofertei turistice-direct proporţional cu oferta(vânzãtorii cresc oferta dacã sunt stimulaţi de un preţ ridicat)
2)Costul consumului de produse turistice-invers proporţional cu oferta (vânzãtorii doresc cheltuieli cât mai scãzute pentru a-şi putea maximiza profitul)
3)Cererea de consum turistic-direct proporţionalã cu oferta turisticã(vânzãtorii sunt stimulaţi în momentul în care existã mulţi cumpãrãtori)
4)Numãrul şi dimensiunile ofertei turistice(concurenţa)-invers proporţionalã(un ofertant are şanse mult mai mici de supravieţuire pe o piaţã cu concurenţã puternicã)

Punctele forte ale turismului romanesc
1)România este o destinaţie pentru toate vârstele şi toate anotimpurile
2)Formele de turism practicate în România sunt multiple:turism montan,balnear, de litoral,cultural,ştiinţific , pentru afaceri, de weekend etc.
3)Potenţialul turistic ajutã la echilibrarea balanţei de plãţi externe
4)Exportator indirect de mãrfuri
5)Generator de resurse financiare pentru stat prin sistemul de taxe şi impozite
6)Factor important în formarea şi menţinerea imaginii României în lume
7)Factor de influenţã şi uneori determinant în protejarea şi conservarea mediului înconjurãtor

Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României

A. Cadrul natural

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.



B. Potenţialul turistic antropic.

De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită. Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi civilizaţiei poporului nostru.



2.Destinatii turistice

Prin destinaţie turistică se poate înţelege o ţară, o regiune din cadrul unei ţări, un oraş, un sat sau o staţiune. Indiferent de tipul destinaţiei, sarcinile marketingului sunt aceleaşi: crearea unei imagini favorabile a destinaţiei la nivelul segmentelor ţintă de vizitatori, conceperea unor instrumente de susţinere şi difuzare a imaginii şi, nu în ultimul rând, promovarea imaginii destinaţiei în zonele de origine. Aceste subiecte vor fi tratate în a doua parte a acestui capitol.



Să prezentăm mai întâi câteva din tipurile principale de destinaţii turistice:

  • destinaţii clasice. Acestea sunt în general oraşe care dispun de un bogat patrimoniu arhitectural, cultural şi istoric, foarte potrivite pentru petrecerea unei vacanţe sau pentru o vizită de durată mai lungă (exemple: Paris, Atena, Roma etc.). Tot aici pot fi incluse şi multe din staţiunile montane sau de litoral (cum ar fi Saint Tropez, Kitzbühel, Aspen şi multe altele);

  • destinaţii naturale cum ar fi Delta Dunării, rezervaţia Serengeti din Tanzania sau Cascada Niagara din Statele Unite. Aici turiştii vin pentru a admira peisajele sau pentru a lua contact cu bogăţiile naturale ale regiunii (floră, faună);

  • destinaţii pentru turismul de afaceri. Acestea sunt importante centre industriale şi comerciale, unde există facilităţi turistice de înalt nivel şi posibilităţi de agrement variate, fapt care le face atractive pentru oamenii de afaceri. Exemple: New York, Manchester, Lille etc.

  • destinaţii “pentru o noapte”. Este vorba în special de localităţile aflate între marile destinaţii de vacanţă şi zonele de origine ale turiştilor;

  • destinaţii pentru şederi scurte. Aceste sunt în general oraşe mai mici în care există obiective de patrimoniu (unele chiar celebre) care le fac atrăgătoare. Două exemple bune din această categorie sunt oraşele Pisa din Italia şi Bruges din Belgia.

În ceea ce priveşte principalele elemente componente ale destinaţiei turistice, ele pot fi grupate în mai multe moduri. Astfel, unii autori disting trei categorii de elemente ale unei destinaţii:

  • elementele constitutive de bază, numite şi “inima” sau “miezul” destinaţiei: localizarea geografică, climatul, condiţiile naturale de la faţa locului, siturile istorice şi arhitectonice;

  • elementele periferice naturale (împrejurimile destinaţiei, populaţia locală, ambianţa generală de la destinaţie);

  • elementele periferice create (facilităţile de divertisment, facilităţile de cazare şi alimentaţie, serviciile comerciale, infrastructura de transport).

Alţi autori grupează aceleaşi elemente tot în trei categorii, dar într-o manieră puţin diferită:

  • natura, care reprezintă de multe ori principalul element care stimulează interesul vizitatorilor;

  • climatul. Foarte multe persoane călătoresc cu scopul principal de a găsi un climat diferit de cel al regiunii în care locuiesc;

  • cultura. Este vorba aici atât de elementele de patrimoniu istoric şi cultural care vorbesc despre trecutul destinaţiei, cât şi de elementele care definesc cultura ei din prezent (oameni, stiluri de viaţă, obiceiuri ale locului etc.).

O altă clasificare este cea care împarte componentele unei destinaţii în patru categorii, şi anume: punctele de atracţie de la destinaţie, facilităţile şi serviciile de la destinaţie, căile de acces către destinaţie şi imaginea destinaţiei. Fiecare dintre aceste categorii cuprinde la rândul său mai multe subcategorii.


Punctele de atracţie de la destinaţie

Acestea sunt cele care determină în mod decisiv alegerea respectivei destinaţii de către turişti şi influenţează comportamentul turiştilor la destinaţie. Putem include aici:



  • patrimoniul natural: peisaje naturale, râuri, lacuri, mare, plajă, parcuri şi rezervaţii naturale, climatul, în general toate caracteristicile fizico-geografice ale destinaţiei şi resursele sale naturale;

  • patrimoniul arhitectonic, atât cel istoric cât şi cel modern;

  • patrimoniul cultural: teatru, muzică, folclor, muzee etc.

  • patrimoniul industrial: fabrici şi elemente de arhitectură industrială interesante pentru vizitatori;

  • atracţiile sociale: felul de viaţă al populaţiei locale, limbă, cultură, oportunităţi de contacte sociale etc.;

  • atracţii sportive: stadioane, patinoare, pârtii de schi etc.

Aceste elemente constituie de fapt "forţa motrice" a oricărei activităţi turistice. luate împreună, ele alcătuiesc ceea ce se numeşte mediul destinaţiei respective: natural, economic, cultural, social. Numărul de vizitatori pe care destinaţia îl poate primi într-o perioadă de timp (o zi, o lună, un an), fără riscul deteriorării mediului şi fără diminuarea atractivităţii sale, reprezintă capacitatea destinaţiei.

Facilităţile şi serviciile de la destinaţie

În raport cu elementele de patrimoniu, aceste facilităţi sunt doar componente accesorii ale produsului turistic. Aceasta nu înseamnă însă că nu sunt necesare; multe din ele sunt chiar indispensabile. Aici avem în vedere în special următoarele elemente:



  • spaţiile de cazare: hoteluri, moteluri, vile, apartamente, case particulare, case de vacanţă, ferme etc.;

  • servicii de alimentaţie: restaurante, baruri, cafenele, fast-food-uri, cofetării etc.;

  • transportul la destinaţie: autobuze, tramvaie, troleibuze, taxiuri, rent a car, biciclete, teleferic, telescaun etc.;

  • centre comerciale şi agenţii de turism;

  • alte servicii: frizerie/coafură, informaţii, poliţie, pompieri etc.


Căile de acces

Elementele enumerate mai jos afectează durata, costul şi comoditatea cu care turistul ajunge la destinaţie:



  • infrastructura: şosele, căi ferate, poduri, aeroporturi, porturi etc.;

  • echipamentele de transport: capacitatea şi viteza de deplasare a vehicolelor de transport;

  • reglementările guvernamentale în domeniul transporturilor.


Imaginea destinaţiei

Imaginea unei destinaţii nu are neapărat la bază o experienţă anterioară, adică o vizită la destinaţia respectivă. De exemplu, chiar şi o persoană care n-a fost niciodată la Las Vegas poate avea o imagine mentală a staţiunii (din cărţi, din mass-media, de la prietenii care au fost acolo) şi probabil că a decis deja, pe baza acestei imagini, dacă se simte atrasă de Las Vegas sau dimpotrivă. Toate destinaţiile turistice au o imagine proprie, iar interesul marketerului este de a dezvolta, susţine sau modifica anumite elemente de imagine în scopul influenţării comportamentului potenţialilor vizitatori. Acest lucru este foarte important şi pentru prestatarii individuali de la respectiva destinaţie: imaginea lor tinde a fi apropiată de imaginea globală a destinaţiei.

Având în vedere importanţa deosebită a promovării imaginii destinaţiei, următorul subcapitol va fi consacrat un mod special acestui subiect.

Promovarea imaginii destinaţiei

Primul pas care trebuie făcut înainte de lansarea unei campanii de promovare a imaginii unei destinaţii turistice este evaluarea imaginii sale actuale. În acest scop, trebuie determinat mai întâi segmentul de public pentru care ne interesează să evaluăm imaginea. În cazul nostru, acest segment este format din vizitatorii actuali şi potenţiali ai destinaţiei. Cercetătorul va identifica, în general cu ajutorul unor şedinţe de focus grup, care sunt principalele variabile care definesc imaginea unui loc, iar apoi va evalua fiecare dimensiune pentru destinaţia studiată, cel mai adesea printr-o cercetare pe eşantion. Evaluarea se poate realiza cu ajutorul unei scale cu diferenţială semantică, de felul următor:




1

2

3

4

5

Urât










Frumos

Periculos










Fără pericole

Murdar










Curat

Plicticos










Interesant

Vechi










Nou

Rece










Ospitalier

Pe baza notelor date de respondenţi, cercetătorul va construi un profil al destinaţiei respective, cu ajutorul căruia pot fi uşor descoperite punctele tari şi punctele slabe ale acesteia.

După evaluarea imaginii actuale a destinaţiei, urmează etapa de construire a unei imagini adecvate pentru destinaţia respectivă, care să exploateze punctele tari şi să atenueze, pe cât posibil, aspectele negative. Pentru a fi eficientă (adică pentru a “prinde” la public) o imagine ar trebui să îndeplinească următoarele condiţii:


  • să fie reală. De exemplu, staţiunea Durău nu prea ar avea şanse să convingă publicul că oferă aceleaşi condiţii pentru schi ca Predealul sau Sinaia;

  • să fie credibilă. Nu este obligatoriu ca o imagine reală să fie şi credibilă. De exemplu, chiar dacă am admite că sunt mai interesante canalele Amsterdamului decât cele ale Veneţiei, pentru mulţi dintre turişti ar fi greu să creadă acest lucru;

  • să fie simplă. O imagine care conţine prea multe elemente poate duce la confuzii;

  • să fie atrăgătoare, să sugereze potenţialilor turişti ca merită pe deplin să vină să viziteze destinaţia;

  • să fie distinctivă, să aibă capacitatea de a deosebi destinaţia respectivă de altele asemănătoare.

Următorul pas este crearea identificarea sau crearea unor instrumente sau “vehicole” de difuzare a imaginii. Există trei instrumente principale care ne pot ajuta aici:

-sloganurile. Acestea pot sintetiza, într-o singură frază, viziunea asupra destinaţiei. Iată câteva exemple de slogane reuşite, care au fost folosite cu succes în promovarea unor destinaţii.

Chamrousse (Franţa)

România


Carolina de Nord (S.U.A.)

Ungaria


Austria

New York (S.U.A.)



La station à l’état pur (Staţiunea în stare pură.)

Come as a tourist, leave as a friend (Vii ca turist, pleci ca prieten)

Smiling faces, beautiful places (Feţe zâmbitoare, locuri frumoase)

Open doors, open hearts, open minds (Uşi deschise, inimi deschise, minţi deschise)

Austria. Sounds great! (Austria. Sună grozav!)

I love New York (Iubesc New York-ul)



  • simbolurile vizuale. Acestea sunt cel mai adesea folosite în promovarea imaginii oraşelor. De exemplu: Turnul Eiffel pentru Paris, Big Ben pentru Londra, Collosseum-ul pentru Roma, Ateneul Român pentru Bucureşti, Parlamentul pentru Budapesta, turnul înclinat pentru Pisa etc.;

  • evenimentele (artistice, culturale, sportive) sunt o bună modalitate de a transmite informaţii cu privire la un loc şi de a influenţa opinia publică. De exemplu: Festivalul de muzică medievală de la Sighişoara, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, Festivalul George Enescu de la Bucureşti şi altele.

Pentru promovarea imaginii unei destinaţii se utilizează tehnicile promoţionale care vor fi prezentate în capitolele următoare: publicitatea în mass-media, publicitatea exterioară (panouri şi afişe), marketingul direct, relaţiile publice şi vânzarea personală. Fiecare dintre acestea are costurile, avantajele si dezavantajele sale. Alegerea mixului promoţional depinde de rezultatele ce se doresc a fi obţinute şi de bugetul de care dispun responsabilii cu promovarea destinaţiei.

ROMÂNIA-destinatii turistice
1. Turism litoral

Litoralul românesc oferă condiţii naturale dintre cele mai favorabile pentru aşezarea şi dezvoltarea staţiunilor (inclusiv balneare), prin prezenţa unor plaje întinse, a unor condiţii climatice cu umiditate redusă şi prin existenţa unor nămoluri terapeutice2. Plajele cu nisip fin sunt orientate spre est, având insolaţia diurnă de peste 11 ore (luminozitatea este accentuată ca şi pe coastele mediteraneene). Ele sunt de două tipuri: deschise (în golfurile mici unde curenţii litorali au depus cantităţi de nisip – Mamaia) sau închise (încadrate de promontorii şi faleze). Alături de oraşele istorice Tomis (Constanţa) şi Callatis (Mangalia) au fost construite în principal după 1955 o serie de staţiuni: Năvodari (în special pentru tabere de copii), Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol (pentru cura balneară), Eforie Sud, Costineşti (pentru tineret), Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn.

Pe plan internaţional, cea mai cunoscută staţiune este Mamaia, Perla Mării Negre, una dintre cele mai frumoase din Europa. Schimbările care au avut loc aici în ultimii ani (inclusiv renovarea hotelurilor, decorarea aleilor, creşterea calităţii serviciilor, un mai bun raport calitate-preţ) s-au concretizat într-o sporire a numărului de turişti români dar şi străini. Capacitatea hotelieră de cazare în Mamaia înseamnă: 3 hoteluri de cinci stele, 4 hoteluri de patru stele, 12 de trei stele, 37 de două stele şi 5 de o stea la care se adaugă popasurile turistice cu căsuţe, bungalouri şi locuri de campare. Pe lângă numeroasele restaurante (unele cu specific) şi posibilităţi de agrement, din anul 2003 funcţionează şi parcul de distracţii „Aqua Magic”. El poate primi zilnic 2500 de vizitatori şi este dotat tobogane, piscine, bazine, fast-fooduri, baruri, magazine de suveniruri ce ocupă 27000 La sud de Mangalia se află localităţile turistice 2 Mai şi Vama Veche, agreate de turiştii care vor să-şi petreacă vacanţa într-un mediu natural, rustic. Ele sunt confruntate în prezent cu problema ridicării de numeroase amplasamente ce riscă să ştirbească din intimitatea zonei.
2. Turism montan

Munţii Carpaţi, care se întind pe o suprafaţă de circa 200.000km2, străbătând 6 ţări din centrul şi estul Europei, ating înălţimea maximă în vârful Gerlachovka (2663 m, în masivul Tatra Mare, pe teritoriul Slovaciei), iar pe teritoriul României, în vârful Moldoveanu (2544 m). Sunt străbătuţi de numeroase pasuri şi trecători, care permit o bună circulaţie turistică: Urdele (2145 m altitudine), Prislop (1416 m), Giuvala (1240 m), Tihuţa (1200 m), Predeal (1033m). Peisajul carstic se impune printr-o serie de defileuri (Dunării, Mureşului, Oltului, Jiului, Crişului Repede), chei (Bicazului, Nerei, Turzii, Urşilor, Tătrului, Zănoagei etc.), sau peşteri (Urşilor, Scărişoara, Vântului, Topolniţa, Polovragi, Muierilor, Ialomiţei, Izvorul Tăuşoarelor). Nu lipsesc nici peisajele glaciare (Alpii Transilvaniei - Carpaţii Meridionali din România), cu formele specifice: piscuri semeţe, văi abrupte, circuri, cascade, lacuri.

Hidrografia este bogată, reprezentată de numeroase râuri (90% din apele care scaldă Carpaţii ajung în Marea Neagră), circa 450 de lacuri naturale (glaciare, tectonice – cum este Lacul Roşu, Harghita - sau vulcanice – lacul Sfânta Ana, Harghita) şi alte 50 lacuri de acumulare (cum sunt cele de pe râurile San din Polonia, Orava din Slovacia, Bistriţa, Râul Mare, Argeş, Cerna şi altele din România, cel mai mare fiind Porţile de Fier, pe Dunăre).

Valoarea turistică şi ştiinţifică a Carpaţilor este întregită de prezenţa unei faune bogate şi deosebite, cu specii unice în Europa. Astfel, Carpaţii adăpostesc circa 8000 de exemplare de urs brun (cele mai multe fiind pe teritoriul României), 4000 exemplare de lupi (aproape toată populaţia de lupi a Europei), 3000 exemplare de lyncşi, la care se adaugă marmote (mai ales în Tatra), capre negre, bizoni, vulpi, vulturi şi multe alte specii. Se apreciază că în Munţii Carpaţi, numărul carnivorelor mari (urşi, bivoli, bizoni etc.) este de 10-20 de ori mai mare decât în Alpi. Flora este şi ea de mare importanţă ştiinţifică, iar pădurile acoperă circa ½ din suprafaţa Carpaţilor. Întinsele păşuni şi activităţile pastorale, păstrate din vechime, completează acest peisaj minunat.

Munţii Carpaţi adăpostesc şi unele din cele mai frumoase parcuri naţionale din Europa (Pietrosu Rodnei, Retezat, Domogled, Piatra Craiului), un important fond piscicol, precum şi o extraordinară bogăţie cultural-istorică (castele medievale, cetăţi, palate, mănăstiri) şi folclorică. Casele de lemn din Maramureş şi Bucovina sunt o atracţie deosebită, iar tradiţiile populare din întregul arc carpatic sunt apreciate de turişti din lumea întreagă. Din aceste motive, satele turistice din Munţii Carpaţi au devenit în ultimii ani destinaţii turistice majore.

Chiar dacă nu au oferte turistice la nivelul staţiunilor din Alpi (cu unele excepţii), staţiunile din Munţii Carpaţi atrag numeroşi turişti, din arii limitrofe sau mai îndepărtate lanţului carpatic. În turismul internaţional sunt recunoscute staţiunile montane Sinaia, Predeal şi Poiana Braşov. Acestora li se adaugă alte staţiuni cu perspective de a intra în circuitul internaţional, cum sunt Borşa, Azuga, Buşteni, Durău, Semenic, Straja, Păltiniş, Bâlea, Stâna de Vale.


3.Turism balnear

România dispune de un potenţial al apelor minerale şi termominerale imens, fiind inventariate peste 3000 de izvoare, din toate tipurile cunoscute până în prezent pe Glob. Din acest punct de vedere, ţara noastră se situează pe locul întâi în Europa, deţinând o treime din resursele de ape minerale ale continentului. Alte ţări europene cu resurse de ape minerale sunt Franţa (1200 izvoare), Ungaria (447), Italia (264), Elveţia (250), Germania (165), Spania (128), Cehia, Slovacia, Suedia



Apele oligominerale conţin sub 1g/l mineralizare totală şi sub 1g/l bioxid de carbon; pot fi termale (Băile Felix, Băile 1Mai, Geoagiu-Băi, Vaţa de Jos, Călan, Moneasa), folosite în cura externă sau reci (Călimăneşti, Slănic Moldova, Băile Olăneşti), folosite în cura internă.

Apele minerale carbogazoase conţin peste 1g/l bioxid de carbon şi pot avea mineralizaţii diferite (clorurate, sodice, sulfatate, feruginoase etc.). Se folosesc ca apă de masă sau în cura internă la Buziaş, Lipova, Biborţeni, Borşa, Zizin, Borsec, Sângeorz-Băi, Vatra Dornei, Tuşnad, Sâncrăieni, Balvanyos, Malnaş

Apele minerale alcaline au o concentraţie de peste 1g/l bicarbonat de sodiu şi se folosesc în cura internă; se găsesc asemenea ape cu caracter mixt-carbogazos (calcice, magnezice, feruginoase) la Bodoc, Poiana Negri, Borsec, Zizin etc., sau în combinaţie cu clorura de sodiu, la Slănic Moldova, Covasna, Sângeorz-Băi.

Apele minerale alcalino-feroase, cu peste 1g/l substanţe dizolvate, în care predomină monoxidul de carbon alături de calciu şi magneziu, se folosesc în cura internă la Covasna, Sângeorz-Băi, Vâlcele, Borsec, Lipova, Biborţeni, Zizin, Valea Vinului, Bodoc etc.

Apele minerale feruginoase conţin peste 10g/l fier, folosindu-se în cura internă, la Tuşnad, Vatra Dornei, Buziaş, Lipova, Vâlcele, Biborţeni, Bilbor, Vărghiş.

Apele minerale arsenicale sunt cele care conţin cel puţin 0,7mg ion arsen/litru şi, de obicei, şi fier. Se folosesc numai în cura internă la Covasna şi Şaru Dornei.

Apele minerale clorurate-sodice cu peste 1g/l clorură de sodiu se folosesc, de asemenea, în cura internă, la Băile Herculane, Ocna Sibiului, Someşeni, dar şi în cura externă, la Techirghiol, Sovata, Bazna, Ocna Sibiului, Govora, Săcele, Slănic Prahova, Sărata Monteoru, Ocna Mureş, Telega etc.

Apele minerale iodurate conţin peste 1g/l iod şi se întâlnesc la Olăneşti, Călimăneşti, Cozia, folosite atât în cura internă cât şi în cea externă, dar şi la Bazna, Govora, Sărata Monteoru, Bălţăteşti, folosite numai în cura externă datorită marii concentraţii de sare şi iod.

Apele minerale sulfuroase au o concentraţie de sulf de peste 1g/l şi se folosesc în cura externă la Băile Herculane, Călimăneşti, Olăneşti, Săcelu, Pucioasa, Mangalia, Govora.

Apele minerale sulfatate conţin sulf în forma sa oxidată, alături de sodium, calciu sau magneziu, fiind indicate în curele interne. Se întâlnesc la Călimăneşti, Govora, Amara, Vaţa de Jos, Ocna Şugatag, Slănic Moldova, Sărata Monteoru

Apele minerale radioactive prezintă o concentraţie de minimum 10-7mg/l sare de uraniu; în ţara noastră, aceste ape au o concentraţie sub normele internaţionale, dar se presupune că acţionează asupra organismului şi prin componenta lor radioactivă. Ele se găsesc la Băile Herculane (izvoarele Hercules, Hygeea, Cele 7 izvoare calde), Sângeorz-Băi şi Borsec (izvorul P. Curie)

Lacurile terapeutice sunt importante surse naturale în cura balneară; prin calitatea apelor pe care le conţin, dar şi prin topoclimatele caracteristice şi peisaj atrag numeroşi turişti, având ca motivaţie odihna sau tratamentul balnear.

Apele lacurilor terapeutice sunt în general clorurate-sodice, dar pot fi iodurate sau sulfatate, cu o mineralizare medie de 30-50 g/lÎn ţara noastră, cele mai folosite lacuri in turismul balnear sunt cele de pe litoral (Techirghiol, cu apă sărată şi Mangalia, cu apă sulfuroasă) sau Câmpia Română (Balta Albă, Lacu Sărat, Lacul Amara), precum şi lacurile din masivele de sare din zonele de deal şi podiş (lacurile de la Sovata, Slănic Prahova, Ocna Mureş, Someşeni, Cojocna, Ocnele Mari, Telega, Ocna Şugatag etc.). Toate aceste lacuri conţin nămoluri sapropelice, de mare importanţă în cura balneară



Nămolurile terapeutice sunt utilizate în cura balneară aproape în toată lumea, provenind fie din apa lacurilor sau mărilor, fie din alte surse; există astfel nămoluri sapropelice, negre, sulfuroase, specifice lacurilor terapeutice (Balaton, Techirghiol, Amara, Ocna Sibiului, Ocnele Mari etc.) sau mărilor (Mării Negre, spre exemplu), nămoluri minerale de izvor (cum sunt la Sângeorz-Băi, Băile Felix, dar şi Aix-les-Bains, Luchon, Brambach, Marianske Lasne, Abano Termae) sau turbe descompuse chimic (la Poiana Stampei lângă Vatra Dornei, Borsec, Tuşnad, Geoagiu-Băi etc.).

Gazele terapeutice includ emanaţiile de dioxid de carbon, utilizate sub forma mofetelor naturale (prin captarea sau extragerea gazului din apa minerală şi folosit terapeutic) sau artificiale (cu gaz îmbuteliat), precum şi solfatarele sau emanaţiile de hidrogen sulfurat, a căror acţiune terapeutică a fost mai puţin studiată până în prezent.

În ţara noastră, mofetele se folosesc în tratamentul balnear în staţiunile Băile Tuşnad, Borsec, Balvanyos, Buziaş, Covasna (cu cele mai concentrate mofete din Europa, 97-98% CO2), Vatra Dornei, Sângeorz-Băi, Harghita-Băi şi altele, iar solfatarele la Turia, Sugaş-Băi şi Sântimbru-Băi, fiind unice în Europa.



Salinele, prin cantitatea mare de aerosoli pe care o conţin, prin temperatura şi umiditatea constante, sunt foarte benefice tratamentului unor afecţiuni respiratorii. In România, au fost construite sanatorii fie în apropierea unor saline (Slănic Moldova, lângă salina de la Târgu Ocna), fie în interiorul lor (la Praid, Slănic Prahova).

Factorii climatici de cură sunt utilizaţi în tratamentul balnear prin climatoterapie. Temperatura aerului, radiaţia solară, umiditatea, volumul de aerosoli salini (în zonele litoralelor marine), altitudinea, curenţii de aer pot constitui factori de cură, mai ales în asociere cu celelalte categorii. Tratamentele balneare sunt mult mai eficiente dacă utilizarea apelor minerale, a nămolurilor şi a altor resurse este asociată unor bioclimate cu calităţi terapeutice; astfel, se vorbeşte despre un bioclimat excitant de câmpie şi de litoral (asociat cu apele minerale şi nămolurile sapropelice), un bioclimat sedativ-indiferent specific zonelor de deal şi podiş (asociat cu aceleaşi tipuri de resurse, completând efectul terapeutic) şi un climat tonico-stimulent, specific altitudinilor de 800 – 2000 m (cu recomandări în tratarea anemiilor, a unor afecţiuni respiratorii sau neurovegetative).

Aeroionizarea naturală bogată, predominant negativă, poate avea efecte benefice în tratamentul unor afecţiuni diverse, sporind valoarea balneomedicală a unei staţiuni. De regulă, aeroionizarea sporeşte odată cu altitudinea, dar, în anumite condiţii geologice, ea poate avea valori negative şi la altitudini mici (cum este cazul staţiunii Băile Herculane, care, la altitudinea de 160 m, deţine 1750-1925 ioni/cm3 , concentraţie specifică unei altitudini de peste 1500 m)

Turismul balnear are tradiţie în România, primele staţiuni balneare – Băile Herculane, Geoagiu-Băi, Băile Călan, Ocna Sibiului, Călimăneşti-Căciulata – fiind cunoscute de pe vremea romanilor. Mai târziu, începând ce secolul al XVIII-lea, exploatarea factorilor naturali de cură a căpătat dimensiuni tot mai mari, iar în secolul al XX-lea au fost dezvoltate şi promovate pe plan internaţional staţiuni balneare precum Băile Herculane, Băile Govora, Sovata, Vatra Dornei, Băile Tuşnad, Covasna, Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Băile Felix, Eforie Nord, Neptun, Slănic Moldova şi altele. În prezent, în ţara noastră există circa 160 de staţiuni şi localităţi balneare, de importanţă locală, naţională şi internaţională, care însumează circa 16-17% din totalul capacităţii de cazare a României. Multe dintre staţiunile balneare trec astăzi printr-un proces de reconstruire, modernizare, de adaptare a ofertei de produse şi servicii la tendinţele pieţei turistice.

Componentele ofertei turistice mai pot fi clasificate si in:


  • Clasice: vacanţe pe litoral, munte etc.

  • Specifice: destinate anumitor segmente de piaţă – vacanţe de tratament ,vacanţe la schi

  • Speciale: programe tematice de vânătoare şi pescuit, evenimente

  • În funcţie de destinaţie: pachete turistice pentru litoral, munte, deltă etc.

  • În funcţie de clientelă: pachete turistice pentru tineri, pensionari, oameni de afaceri

  • În funcţie de preponderenţa în oferta tour – operatorului: pachete turistice de sezon (sea, sand sun), pachete de iarnă, staţiuni montane; circuite; croaziere

  • În funcţie de numărul de zile: short pachage (2 – 5 zile); medium (7 – 14 zile) ; long (14 – 21 zile); extra long

  • In functie de motivatia dominanta a consumatorului

  •      Oferta turismului de vacanta: turism balnear, sportiv, recreativ, familial.

  • Oferta turismului cultural: turism de studii, stagii de initiere tehnica, artistica, festivaluri, turism religios

  • Oferta turismului de afaceri: turism itinerant, de congrese, cu titlu stimulator.

  • Oferta turismului pentru ingrijirea sanatatii: turism de tratament, profilactic, etc.     

Industria turistica este cea care foloseste componentele ofertei turistice la care se adauga forta de munca pentru a obtine o productie formata dintr-o multitudine de produse finale.



  1. vulcanii propriu – zisi: conuri mai mici de 3 m inaltime, avand in varf un crater.

  2. fierbatoarele cu noroi: excavatii cu dimensiuni variabile (4-6 m diametru) care degaja noroi sau apa noroiasa.

Cand presiunea gazelor se micsoreaza si nu poate impinge noroiul la suprafata, vulcanul se stinge, devine fosili, iar conurile se modeleaza sub actiunea fortelor subaeriene. Ajunse la baza, conurile se transforma in santuri adanci, iar apoi ogranisme torentiale. Astfel, arealul vulcanilor noroiosi este un adevarat laborator de geomorfologie.

Vulcanii noroiosi reprezinta si un obiectiv pentru botanisti, deoarece datorita prezentei sarurilor emanate de vulcani, au aparut plante deosebite ca ghirinul, branca, pelinul s.a.




  1   2   3   4   5   6   7   8


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət